• PRO TV
  • Câți bani va câștiga Mihai Trăistariu în noaptea de Revelion. „Am ales să cânt în Bulgaria”

Câți bani va câștiga Mihai Trăistariu în noaptea de Revelion. „Am ales să cânt în Bulgaria”

Câți bani va câștiga Mihai Trăistariu în noaptea de Revelion. „Am ales să cânt în Bulgaria”

Artiștii români, care susțin concerte în noaptea de Revelion, își rotunjesc veniturile. În acest an, Mihai Trăstariu a ales să cânte în Bulgaria, pentru o sumă deloc neglijabilă.   

Mihai Trăstariu a dezvăluit că are un credit de 76 de mii de lei și pe care și-a propus să îl achite după Revelion. 

„De Revelion, anul acesta, am ales să cânt în Bulgaria. Am trei resort-uri la care cânt, în Albena și pentru toate trei am negociat să primesc 6000 de euro, ceea ce este o sumă foarte bună. Și iată că jumătate din suma pe care trebuie să o dau la bancă, o fac numai din Revelion. Eu zic că după Revelion reușesc să achit și ultimul leuț la bancă. Eu mi-am vândut și un apartament în 2020, de teamă că nu mai am bani în casă”, a mărturisit artistul, potrivit spynews.ro

Artistul este destul de activ pe rețelele sociale, unde își împărtășește gândurile cu urmăritorii și fanii lui. Mihai Traistariu a mărturisit recent că viața lui este cam agitată. 

„Mai mult pe drumuri decât pe acasă.Uneori te ajunge oboseala. Alteori ... gândul te poartă spre ... un refugiu. Vrei la pădure. Vrei liniște. Vrei în munți. Tu cu tine. Puțini dintre voi înțelegeți viața tulbure a unui artist. Vreo 6 pisici mă înțeleg. Vreo 10 câini. Și ... vreo 2-3 persoane apropiate”, a scris el pe pagina sa de Instagram.

 
Mihai Traistariu recunoaște că, în ultimii ani, a descoperit acele activități care îi aduc cu adevărat împlinire. Artistul s-a implicat foarte mult în organizarea concursurilor pentru tinere talente. 
 
„Pandemia, războiul, criza energetică ... m-au pus pe gânduri. Am ajuns la concluzia că FERICIREA nu înseamnă doar bani, vacanțe, mașini sau viață de lux. Pentru mine, de vreo 3 ani încoace ... fericirea înseamnă liniște, pace, calm, sănătate maximă, oameni buni în preajma mea, fericirea înseamnă animaluțele mele dragi, micile talente pe care le descopăr la concursurile mele, proiectele mele de suflet, contactul cu publicul meu ...Fericire înseamnă ... mai mult să dăruiești decât să primești. Când îți faci contabilitatea la sfârșit de an, cifra de afaceri a sufletului tău, cu bunele și relele anului care tocmai s-a-ncheiat, ar trebui să-ți spună ceva.Taică-meu, Dumnezeu să-l ierte, avea o vorbă : FERICIREA ÎNSEAMNĂ ACTIVITATE. Dacă-ți umpli timpul cu lucruri care-ți plac, ești un om fericit !
Fericire vă doresc și vouă ! Și liniște ! Și ... să fiți buni ! Faceți fapte bune zilnic. Bumerangul trimis în Univers îți va întoarce acest BINE ... înzecit !”, spune Mihai Traistariu. 

Sursă foto: Instagram/ mihaitraistariu

Vezi și: Trăistariu, despre tatăl violent și averea din muzică



 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni