• PRO TV
  • Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, invitată de onoare la finala Selecției Naționale

Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, invitată de onoare la finala Selecției Naționale

Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016, invitată de onoare la finala Selecției Naționale

Jamala, interpreta din Ucraina care a câștigat ediția din 2016 a Eurovision Song Contest, va urca pe scena ultimului act al Selecției Naționale, în calitate de invitat special. Artista, refugiată din infernul dezlănțuit în patria sa, va interpreta piesa „1944”, care a dus Eurovisionul la Kiev, sâmbătă, în direct la TVR.

Pentru proiectul „1944”, artista și-a găsit inspirația în drama familiei sale. În al Doilea Război Mondial, străbunica ei a fost deportată în Asia Centrală împreună cu cei cinci copii ai săi. Aproape 80 de ani mai târziu, Jamala a devenit unul dintre refugiații care se retrag din calea războiului. Drumul ei a trecut prin România și o va duce pe scena Eurovision România, pentru a transmite un mesaj de pace și unitate în fața celui mai greu conflict european din ultimele opt decenii.

Melodia, un manifest împotriva crimelor săvârșite de regimul stalinist împotriva tătarilor din Crimeea scris de poetul Art Antonyan, a făcut înconjurul lumii, iar astăzi, mesajul său pare mai actual decât oricând. 

„1944” este prima piesă din istoria concursului Eurovision care conține versuri în limba tătară crimeeană. Referenul melodiei a stârnit o emoție puternică pe scena din Stockholm, reluând fragmente dintr-un cântec popular al tătarilor din Crimeea, "Ey Güzel Qırım".

Sâmbătă, mesajul artistei din Ucraina va răsuna în finala Selecției Naționale, în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova, TVR+ şi pe canalul de Youtube al TVR, de la ora 21.00. 

Line-up-ul evenimentului cuprinde, alături de câștigătoarea ESC 2016, concurenții Eurovision Song Contest din șapte țări: Zdob și Zdub – „Trenulețul” (Republica Moldova), Ronela Hajati - „Secret” (Albania), Vladana – „Breathe” (Muntenegru), We Are Domi – „Lights off” (Cehia), Andrea - „Circles” (Macedonia de Nord), Stefan - „Hope” (Estonia) și Intelligent Music Project – „Intention” (Bulgaria) - și finaliștii Selecției Naționale 2022.

 

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie. 

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni