Lady Gaga, dezvăluiri înfiorătoare la 13 ani de la violul căruia i-a căzut victimă: Aveam convulsii în tot corpul

11 Septembrie 2018, 00:45

Lady Gaga, dezvăluiri înfiorătoare la 13 ani de la violul căruia i-a căzut victimă: Aveam convulsii în tot corpul
Rănile nu se vor închide niciodată, spune Lady Gaga la 13 ani de la agresiunea sexuală care i-a schimbat definitiv viața. Artista a dezvăluit într-un interviu ce traume trăiește încă din cauza acestei experiențe îngrozitoare.

Lady Gaga (32 de ani) face dezvăluiri cutremurătoare în numărul din octombrie al revistei Vogue. Vedeta mărturisește că i-a fost foarte greu să vorbească despre trauma ei, pe care a purtat-o în suflet vreme de nouă ani. Însă, în 2014, și-a luat inima în dinți și a spus lumii întregi că a fost violată de un producător muzical. Avea doar 19 ani și nu făcuse încă pași concreți spre marea scenă. 

„Nu a știut nimeni. A fost ca și când aș fi încercat să-mi șterg această experiență din creier. Iar când, în sfârșit, am mărturisit, a fost ca un monstru mare și urât. Și trebuia să înfrunt acel monstru ca să mă pot vindeca”, a declarat Gaga pentru vogue.com.

FOTO: Inez and Vinoodh/Vogue

În 2016, deținătoarea premiului Grammy a dezvăluit că suferă de sindrom post-traumatic, ca urmare a experienței îngrozitoare din trecut. „Eram șocată și inhibată. Știi sentimentul acela când ești într-un roller coaster și ești pe punctul de a coborî o pantă abruptă? Acea frică și golul din stomac? Apoi am avut mari probleme de respirație și convulsii în tot corpul. Apoi începeam să plâng”, s-a confesat Lady Gaga.

Artista a dezvăluit că agresiunea sexuală căreia i-a căzut victimă lasă și azi urme adânci în corpul ei, și nu e vorba doar de suferință psihică. În septembrie 2017, Lady Gaga a dezvăluit pe Twitter că suferă de neuropatie (tulburare a sistemului nervos), cauzată de fibromialgie, o afecțiune cronică caracterizată prin durere difuză și sensibilitate musculară. Simptomele s-au accentuat de-a lungul timpului, din cauza turneelor muzicale pe care artista le-a avut în ultimul an. 

Problemele medicale au determinat-o să-și scurteze turneul muzical programat în Europa la începutul acestui an. „Mă enervează oamenii care nu cred că fibromialgia este reală. Pentru mine, dar cred că și pentru multe alte femei, e un ciclon de anxietate, depresie, sindrom post-traumatic și atacuri de panică, iar toate astea îmi epuizează sistemul nervos. Oamenii ar trebui să simtă mai multă compasiune. Durerea cronică nu e o glumă. Și în fiecare zi te trezești fără să știi cum o să te simți”, a mai spus Gaga. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

@VogueMagazine by @inezandvinoodh

A post shared by Lady Gaga (@ladygaga) on

Lady Gaga, care la vremea respectivă se numea Stefani Joanne Angelina Germanotta, și-a luat actualul nume de scenă în 2010. Totul a pornit de la Rob Fusari, producătorul muzical și iubitul de atunci al vedetei, care a început să-i spună Gaga. „El mi-a spus prima dată Gaga, când mergeam la studio. Când ne pregăteam de muncă, am decis că am cântat destul sub numele meu adevărat și am vrut să mă reinventez. Așa că am spus cum ar fi să mă numesc Lady Gaga?, deoarece Gaga e oarecum nebunesc, iar Lady are și astfel de conotații”, a mărturisit artista în Flybe Magazine.

Gaga e azi una dintre cele mai de succes artiste din lume, cu peste 30 de milioane de albume vândute și cu o avere estimată de revista Forbes la 50 de milioane de dolari. De-a lungul carierei a câștigat șase premii Grammy, un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță (2016), trei premii BRIT Awards. În 2015 a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard. 




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO