Mihai Trăistariu s-a înscris pentru a 10-a oară la Eurovision. E cea mai dansantă piesă pe care am avut-o vreodată

20 Decembrie 2018, 16:08

Mihai Trăistariu s-a înscris pentru a 10-a oară la Eurovision. E cea mai dansantă piesă pe care am avut-o vreodată
Autor Dan Brumar
Cântărețul Mihai Trăistariu (41 de ani) speră să treacă de selecția națională pentru a doua oară în cariera sa.

„Tornero” a fost cea mai tare piesă pe care România a trimis-o vreodată la Eurovision, însă acum Mihai Trăistariu spune că a scos o melodie care o depășește pe cea care i-a adus locul 4 la competiția europeană în 2006. Cântărețul a anunțat că s-a înscris pentru a zecea oară la selecția națională a show-ului Eurovision și speră ca juriul din țară să-l trimită pentru a doua oară în focurile bătăliei europene. 

„Și în acest an am ales să merg pe mâna compozitorului Michael James Down, cel care mi-a scris și Heaven sau I won’t surrender. De data asta, piesa Baya e mega ritmată. De fapt, cred că e cea mai dansantă piesă pe care am avut-o vreodată. Te ridică de pe scaun de la primele acorduri”, a scris Trăistariu pe Facebook, fericit nevoie mare fiindcă piesa lui a fost selectată de juriul român pentru a intra în semifinalele selecției naționale Eurovision.

În acest an, alături de Trăistariu s-au înscris artiști precum Trooper, Xonia, Dan Bittman, Nicola și Laura Bretan (câștigătorea show-ului Românii au talent).

Este cea de-a zecea participare a lui Trăistariu la Eurovision, faza națională, iar cântărețul speră că de data aceasta juriul nu-l va lăsa pe bară. „E a zecea participare, ceea ce reprezintă un record pentru artiștii români. Doar Luminița Anghel mai are nouă participări la activ”, a spus artistul pentru PROTV.RO.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by M I H A I (@mihaitraistariu) on


Mihai Trăistariu a obținut cel mai bun punctaj pentru România la concursul internațional Eurovision, cu piesa „Tornero”. În 2006, piesa Tornero a strâns 172 de puncte, care i-au asigurat locul 4 la Atena. Însă, alți artiști români s-au clasat mai bine în finale, deși au strâns mai puține puncte. În 2005, Luminița Anghel și Sistem, iar în 2010, Paula Seling și Ovidiu Cernăuțeanu, au ocupat locul trei la Eurovision.

De atunci, artistul a participat la toate edițiile competiției naționale, dar nu a mai reușit să treacă de această etapă. În repetate rânduri, Trăistariu a acuzat interese ascunse în selectarea reprezentanților României, fiind convins că juriul are ceva personal cu el.

Cele două semifinale în care vor concura cei 24 de artiști selectați în faza națională Eurovision vor avea loc la Arad și Iași. Finala națională, în urma căreia va fi ales reprezentantul României la show-ul de la Tel Aviv, va fi organizată în Capitală.




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO