MTV European Music Awards: Janet Jackson va primi trofeul Global Icon 

17 Octombrie 2018, 16:11

MTV European Music Awards: Janet Jackson va primi trofeul Global Icon
Citeste mai mult despre: Janet Jackson, mtv gala,
Sora lui Michael va primi trofeul Global Icon la în cadrul galei MTV European Music Awards din acest an.

Organizatorii au comunicat că Janet va interpreta ulterior, în cadrul unui micro-recital, și fragmente din cele mai cunoscute piese pe care le-a lansat de-a lungul timpului.

Janet e mai cunoscută publicului larg drept sora lui Michael Jackson, însă la rândul ei a reușit să vândă peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă de la debutul ei pe scenă, din 1982. 

Cântăreața, în vârstă de 52 de ani, a făcut show și anul trecut la Gala Premiilor Billboards. Ea a susținut atunci un concert de excepție, cu elemente de coregrafie spectaculoase.

În ultimii ani, Janet a dispărut aproape complet din viață publică și a evitat atenția presei internaționale, adoptând un stil de viață foarte discret. Ea a mers până la a se muta în Orientul Mijlociu pentru a scăpa de atenția presei și a paparazzilor.

Decizia a venit în contextul vieții ei personale -- mai precis, Janet a hotărât să se dedice mai mult familiei după căsătoria cu omul de afaceri Wissam Al Mana, din 2012. 

Sora lui Michael a fost recompensată de-a lungul timpului cu șase premii Grammy, peste 30 de premii Billboard și 10 premii MTV. De asemenea, ea a fost nominalizată  la Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun cântec, o piesă care a apărut în filmul „Poetic Justice”, cu Tupac Shakur în rol principal.

Gala MTV European Music Awards va avea loc în 4 noiembrie, la Bilbao. Evenimentul va fi prezentat de actriţa şi cântăreaţa Hailee Steinfeld. Ceremonia va fi transmisă și pe rețeaua MTV, în peste 180 de ţări.

Foto: Arhivă, Getty

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO