Pavel Stratan și Keo lansează „Lasă-mă să beau”

Pavel Stratan și Keo lansează bdquo;Lasă-mă să beau
Citeste mai mult despre: Pavel Stratan, Keo, lasa-ma sa beau,
Autor: Iulian Ioncea
Data: 17 Septembrie 2020
Pavel Stratan și Keo colaborează pentru prima dată și lansează „Lasă-mă să beau”, un single despre o iubire pătimașă ce începe să fie mistuită de un dor intens.

Compusă de către cei doi artiști împreună cu Tom Boxer, „Lasă-mă să beau” este o piesă plină de metafore, care scoate în evidență unul dintre cele mai importante aspecte într-o relație: orgoliul. Atunci când acesta devine mai important decât persoana iubită, relația se destramă, iar toate amintirile frumoase încep încet să dispară.

Clipul completează prin imagini povestea piesei și îl prezintă pe Pavel în ringul de box, luptând pentru iubire.

„Deși ne cunoaștem de foarte mult timp, drumurile noastre creative nu s-au întâlnit până acum. A fost o plăcere să lucram împreună la această piesă, iar Keo este un artist foarte talentat și dedicat muncii sale. Sperăm că această melodie este doar prima pe care o lansăm împreună”, declară Pavel Stratan.

„De foarte mult timp îmi doream o colaborare cu Pavel, încă din 2005, de când m-am lansat. Fiind un mare admirator al lui, mă bucur că în sfârșit am reușit să facem împreună această piesă magică, cu potrivirea perfectă pentru stilurile noastre”, adaugă Keo.

Vezi și: CONCURS MASKED SINGER ROMÂNIA - Ghicește vedeta din spatele măștii




VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO