Spike lansează piesa ”Paparude”, în colaborare cu Surorile Osoianu

Spike lansează piesa  Paparude , în colaborare cu Surorile Osoianu
Citeste mai mult despre: Spike, paparude, surorile osoianu,
Autor: Diana Oprea
Data: 24 Septembrie 2020
După ce s-a bucurat de succesul piesei „Rockstar”, lansată în această primăvară, Spike revine în forță cu un alt single inedit.

De data aceasta, artistul a colaborat cu Surorile Osoianu la scrierea textului, iar rezultatul a fost o piesă cu accente din folclorul românesc, dar cu un ritm modern.

Sunt entuziasmat să lansez ”Paparude” și este o onoare pentru mine să cânt pe piesă alături de Surorile Osoianu. Cred mult în acest proiect și sper să vă placă și vouă la fel de mult!”, a declarat Spike. 

Videoclipul prezintă o satiră la actuala societate, evidențiind contrastul dintre viața prezentată pe rețelele sociale și cea reală și a fost regizat de Raluca Netca și filmat de Alexandru Chițu.

M-am distrat foarte tare la filmările videoclipului și cred că asta se vede din produsul final. Sper să vă distrați și voi atunci când vă uitați la el!”, a mai spus Spike.

Spike, pe numele său real Paul Mărăcine are o experiență de 15 ani în industria rap românească. Producător și regizor, în același timp, are 4 albume la activ, "Relaţii cu publicul", "Rămânem prieteni", "Lumea lui Paul" şi "Propaganda". 

Vezi și: Cosmin Petrescu și Lucian Pavel, despre cum au pus bazele afacerii “Slim Bear Sweets”, prima cofetărie din România "low carb - low fat, high protein"

 



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies