VIDEO Voltaj lansează o piesă scrisă de un popor întreg: „100 de ani”

26 Noiembrie 2018, 17:30

VIDEO Voltaj lansează o piesă scrisă de un popor întreg: bdquo;100 de ani
Citeste mai mult despre: Voltaj, 100 de ani, piesa noua,
Înainte de 1 decembrie, Voltaj lansează „100 de ani”, o melodie ale cărei versuri sunt compuse special pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire de către fanii trupei.

Pe 30 noiembrie, trupa va cânta publicului din Alba Iulia piesa „100 de ani” și va crea un flashmob special.

Pentru că întotdeauna am avut o legătură strânsă cu fanii noștri, ne-am gândit să sărbătorim împreună cu ei cei 100 de ani de la Marea Unire, ei să fie cei care compun versurile piesei și noi melodia. Urma să cântăm pe 1 decembrie această piesă, dar pentru că am fost foarte încântați de cum a ieșit, am decis să o lansăm un pic mai devreme, că ea să poată să ajungă la urechile cât mai multor români până la Ziua Națională”, declara Călin Goia.

În 2016, Voltaj a lansat albumul "X", material ce conține 10 piese, printre care "Din toată inima", "De la capăt", "Kori Gent", "Nana" (alături de Ruby), "A XII-A", "Anotimpuri", "X".

Până în prezent, trupa a lansat hituri precum "Pic, pic", 'Da vină pe Voltaj", "Și ce", "Meci de box", Mi-e dor de", care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. În iunie 2017, trupa a colaborat cu vloggerii Noaptea Târziu pentru “Cred că-s HIP” și au lansat alături de peste 200 de tineri talentați single-ul și clipul “Dincolo de stele”.

Anul trecut, în prag de sărbători, Voltaj și Andra au colaborat pentru "Nu doar de ziua mea", o poveste emoționantă însoțită de un videoclip realizat de Roman Burlaca.

La începutul lunii noiembrie, trupa a lansat “Amprente”, o piesă cu un sound surprinzător care se îmbină perfect cu vocea solistului, Călin Goia. 




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO