• PRO TV
  • Italia iese din carantină. Cum își vor relua italienii viețile lăsate în urmă acum 3 luni

Italia iese din carantină. Cum își vor relua italienii viețile lăsate în urmă acum 3 luni

Italia iese din carantină. Cum își vor relua italienii viețile lăsate în urmă acum 3 luni

Premierul Giuseppe Conte a anunțat relaxarea măsurilor de caratină din țara sa, după aproape 3 luni de la instituirea stării de urgență.

Italienii se vor dezmorți timid după cele aproape 90 de zile de izolare și condiții restrictive impuse de autoritățile de la Roma. Premierul Giuseppe Conte a anunțat că țara sa începe faza a doua a relaxării măsurilor de protecție în fața Covid-19.

Vestea bună pentru italieni este că începând cu data de 4 mai își vor putea vizita rudele, în număr mic și purtând măști medicale. Vizitele se vor face în interiorul aceleiași localități sau în interiorul aceleiași regiuni, nu pe distanțe mai mari, scrie La Stampa. În același timp, în timpul vizitei, oamenii trebuie să respecte distanța fizică de cel puțin un metru și să reziste tentației de a se îmbrățișa. 

Italienii se vor putea deplasa între regiuni doar în interes de serviciu. Tot atunci, parcurile vor fi redeschise, pentru ca oamenii să recupereze timpul pierdut în izolare.

Începând cu aceeași dată, serviciile de catering își vor putea relua activitatea, iar oamenii pot consuma preparatele doar acasă, nu în parc sau alte spații publice.

Specialiștii în virusologie spun că rata de contagiune a scăzut suficient de mult încât oamenii să poată circula mai mult decât până acum. Cu toate acestea, școlile vor rămâne închise până în septembrie, din rațiuni de siguranță. 

Citește șiÎn sfârșit, liberi! Fericirea copiilor spanioli după ce li s-a permis să iasă din case după 6 săptămâni


Începând de luni, 27 aprilie, guvernul a dat liber activităților în sectorul manufacturier și tranzacțiilor en-gros pentru export.

Fotbalul, încă în carantină

Deși s-a declarat fan al Ligi italiene de fotbal, premierul Conte a anunțat că meciurile de fotbal din campionat vor fi reluate abia începând cu data de 18 mai. Sportivii au primit voie să reia antrenamentele, individual, începând cu data de 4 mai.

Tot din 18 mai, italienii vor putea face cumpărături în marile centre comerciale, închise de mai bine de două luni. Tot atunci, vor fi deschise muzeele, centrele culturale și epozițiile. 

La 9 martie 2020, autoritățile italiene au instituit carantina la nivel național, intezicând circulația persoanelor pentru alte motive decât cele legate de serviciu, aprovizionare și servicii medicale de urgență.

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Jador, înşelat în secret - Trending Review cu Daragiu - Episodul 26

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni