Muschiulet de miel cu gnocchi si legume

Data publicarii: 30 Aprilie 2016
Data actualizare: 30 Aprilie 2016

INGREDIENTE:

Carne:

  • Cotlet de miel
  • Cimbru 
  • Usturoi
  • Unt 

Sos brun:

  • Oase de miel
  • Vin rosu
  • Cimbru

Piure de morcovi:

  • Morcovi
  • Smantana lichida
  • Miere

Gnocchi:

  • Cartofi
  • Faina
  • Oua
  • Marar
  • Zbarciogi

Legume sote: 

  • Morcov baby
  • Sparanghel
  • Zbarciogi

Sfecla marinata:

  • Sfecla rosie
  • Sare
  • Ulei de masline

Décor:

  • Os de miel
  • Microplante

MOD DE PREPARARE:

Primul pas este pregatirea muschiuletului de miel. 

Se scoate carnea de pe os si se fasoneaza, pana ce ramane doar bucata de muschiulet, fara nici un pic de grasime. Se asezoneaza cu sare, piper si frunze de cimbru proaspat si se ruleaza intr-o folie de plastic, cat mai bine pentru a-si pastra forma cilindrica. Apoi se va gati prin procedeul numit “sous vide”, adica in mediu lichid, cu temperatura controlata de 57 de grade, timp de 45 de minute. Dupa posare, carnea de miel se finiseaza in tigaie impreuna cu un cub de unt, usturoi si cimbru proaspat, pentru a se forma o crusta rumena la exterior si a ramane rosu si fraged in interior.

Din oasele si grasimea ramase de la carnea de miel se va face sosul brun. Ele se pun pe foc intr-o oala inalta, impreuna cu cimbru proaspat si se acopera cu apa. Se lasa la foc mediu pana ce apa va incepe sa scada. La final se adauga vinul rosu si se mai lasa pe foc inca 5-10 minute, pentru a se reduce. 

Pasul urmator este pregatirea ingredientelor pentru gnocchi. 

Se curata cartofii, se taie cuburi mari si se pun la fiert. Dupa fierbere, se amesteca cu zbarciogi taiati marunt, oua, ulei de masline, faina si marar proaspat si se paseaza pana ce toata compozitia capata consistenta unui aluat. Din acest aluat se fac galusti de marime medie (cat palma) care se pun la fiert in apa cu sare. Dupa fierbere, galustile se rumenesc cateva minute in tigaie, cu unt aromatizat cu cimbru si usturoi.

Pentru sfecla marinata, se curata o sfecla de marime medie. Se taie felii subtiri si se decupeaza, cu ajutorul unui inel metalic, discuri de dimensiune mica. Aceste discuri se pun apoi la marinat in ulei de masline si sare, pentru 10-15 minute.

Pentru legumele sote, se curata morcovii baby si sparanghelul si se blanseaza. Apoi se soteaza in unt pentru 2-3 minute, doar cat sa prinda un luciu aparte si o aroma mai puternica.

Pentru piureul de morcovi, se curata, se taie si se fierb bucatile de morcovi. Se mixeaza apoi impreuna cu smantana lichida si miere. Inainte de servire, piureul de morcovi se trece printr-o sita foarte fina, pentru a retine toate impuritatile si bucatile ramase mai tari, astfel incat textura finala a piureului sa fie foarte fina.

Farfuria se decoreaza cu un os de miel copt in cuptor pentru culoare si cu micropante variate.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies