Gabriela Dincă, finalistă a sezonului 12, amintiri despre experiența Românii au talent

Gabriela Dincă, finalistă a sezonului 12, amintiri despre experiența Românii au talent

De la prima apariție pe scena talentului a reușit să impresioneze prin naturalețe și prin emoția pe care o aduce cu fiecare mișcare. Mișcările ei i-au ridicat pe jurați în picioare și l-au făcut pe Andi Moisescu să nu stea pe gânduri și să apese butonul auriu.

 

Parcursul ei a continuat în etapele live, reușind în semifinale să câștige și admirația celor de acasă care au votat-o și au calificat-o în marea finală. Fiecare dans, fiecare clipă petrecută pe scenă a arătat că sub aparenta timiditate se află o campioană, o gimnastă care va continua să scrie istorie pentru România.

Gândindu-se la ceea ce a însemnat participarea în sezonul 12 al show-ului, Gabriela spune: ”când mă gândesc acum la "Românii au talent", simt fluturași în stomac. Am făcut parte pentru un timp dintr-o familie frumoasă, cu oameni frumoși si buni care au făcut totul pentru ca eu să mă simt bine și pentru asta vreau să le mulțumesc. Pot spune că experienţa "Românii au talent" a fost pana acum cea mai deosebită şi frumoasă din viața mea”.

Chiar dacă a fost o perioadă încărcată, tânăra finalistă nu regretă nicio secundă de muncă și realizează că au ajutat-o pentru tot ceea ce va urma: ”Participând la  emisiune și ajungând până în finală, am realizat că fiecare etapă prin care am trecut m-a făcut să devin mai ambițioasă, să cred mai mult în puterile mele şi, aşa cum am auzit de la mulţi oameni, să cred că talentul meu este deosebit. A meritat toată munca mea, momentele mele nu au arătat niciodată atât de frumoase”.

Deși îi este greu să aleagă o singură trăire care a marcat-o în această experiență, Gabriela nu poate uita două momente: ”Totul a fost frumos, ca și cum am trăit un vis, din care nu m-aş mai fi trezit. Eu am avut norocul să primesc Golden buzz de la domnul Andi, emoția acelui moment o voi avea mereu în sufletul meu, parcă și acum simt cum cad confettii pe mine. O emoție puternică am simțit și când Pavel şi Smiley mi-au strigat numele, pentru a intra în finală, suspansul din acel moment, numele meu strigat îmi răsună și acum în urechi și din nou confetti, magic, așa aş descrie intr-un cuvânt. Vă mulţumesc  din tot  sufletul meu de copil, voi toți aveţi un loc special aici, în inima mea”.

Dacă și tu vrei să simți cum viața ți se poate schimba după ce ai urcat pe cea mai importantă scenă a show-urilor de televiziune din România, dacă vrei să arăți tuturor cât ești de talentat, atunci te poți înscrie deja pentru sezonul 13 pe site-ul: https://talent.protv.ro/ROMANII-AU-TALENT-sezon-13.

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni