Al optulea GOLDEN BUZZ Sara Ardeleanu, puștoaica de 10 ani care l-a făcut pe Mihai Petre să plângă

La 10 ani Sara Ardeleanu s-a mișcat incredibil pe scena Românii au talent. Mihai Petre nu a ezitat. A apăsat butonul de Golden Buzz și a trimis-o direct în finală. "Sara, tu ești minunea mea sezonul ăsta".

La 10 ani, Sara Ardeleanu spune că dansează de când se știe. 

”Pe la 4 ani am mers pentru prima dată la o școală de dans și prima mea coregrafă m-a testat și m-a bagat direct în grupa de performanță, deși eram foarte mică. Ea a crezut în mine, m-a susținut, iar pasiunea mea pentru dans m-a făcut să îmi dezvolt talentul”.

Mama ei este inspector Resurse Umane, dar a făcut dans când era mică. Tatăl este antrenor de înot.

”Am fost la concursuri naționale și internaționale de dans și în cel mai frumos musical din toate timpurile, numit My Fair lady din România, în care joc în prezent rolul micuței florărese din Covent Garden alături de cei mai iubiți artiști, muzicieni și dansatori. Am obținut titlul de campioană mondială la dans contemporan la categoria mea de vârstă”, vorbește Sara despre realizările sale până la această vârstă fragedă.

”De mică visez să ajung pe scena de la Românii au talent, iar acum simt că-i momentul meu. Poate și pentru că 10 este cifra mea norocoasă. Pe 10 m-am născut, am făcut 10 ani și este sezonul 10 la Românii au talent. Să fie cu noroc!”, conchide Sara. care fost trimisă direct în semifinală de Mihai Petre. 







 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni