Alexia Eram a luat permisul de conducere

Autor: Lorena Martin
Data publicarii: 13 Iulie 2022
Data actualizare: 13 Iulie 2022
Alexia Eram a reușit să obțină permisul de conducere chiar din prima încercare. Iată primele declarații făcute de fiica Andreei Esca!

Alexia Eram este una dintre cele mai frumoase și muncitoare vedete din showbizul românesc. Aceasta are un succes incredibil în mediul online, acolo unde a adunat o mulțime de urmăritori, care așteaptă cu nerăbdare fiecare postare făcută de creatoarea de conținut. Chiar astăzi ea a reușit să obțină permisul de conducere, act pe care și-l dorea de foarte mult timp!

Alexia a făcut școala de șoferi în trecut, însă din cauza programului extrem de încărcat, abia acum a reușit să susțină examenele auto. Primul a fost teoretic, unde frumoasa brunetă trebuia să obțină cel puțin 22 de puncte și pe care l-a promovat cu brio. La cel practic, iubita lui Mario Fresh a reușit să conducă excepțional, motiv pentru care a câștigat actul râvnit.

„Am luat 23 de puncte. Sincer, după ce am văzut 22, am zis gata, l-am luat! Și astăzi am avut examenul de practică. E prima oară când l-am dat”, a declarat ea.


Într-o discuție prin Skype, Alexia Eram și Mario Fresh, aflați la un restaurant pentru a sărbători reușita șoferiței, au făcut primele declarații despre noul act pe care fiica Andreei Esca îl va purta în geantă.

„E prima dată când l-a dat, că a făcut școala de 3 ori, dar fiind foarte ocupată, nu a avut timp să învețe și să meargă să dea sala și traseul. Acum, când are cea mai multă treabă, l-a luat”, a completat Mario Fresh.

VEZI MAI MULTE ÎN CLIPUL VIDEO DE MAI SUS




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies