Carmen Grebenișan, destăinuri emoționante despre părinți: "Tot timpul îmi este dor de ei!"

Autor: Alina Popa
Data publicarii: 16 Decembrie 2020
Data actualizare: 16 Decembrie 2020
Carmen Grebenișan este una dintre cele mai cunoscute bloggerițe de fashion din România, iar pe Instagram are o comunitate impresionantă de urmăritori. 

Frumoasa româncă a fost prezentă în platoul emisiunii “La Măruță”, acolo unde a vorbit despre iubitul ei, dar și despre relația pe care o are cu părinții ei. 

Carmen și iubitul ei, Alex, sunt împreună de la începutul anului, iar în august tânăra de 29 de ani a fost cerută în căsătorie. Dacă atunci când a povestit despre iubitul ei a fost toată numai un zâmbet, când a venit vorba de părinți, Carmen și-a stăpânit cu greu lacrimile. 

“Părinții mei stau departe de mine de zece ani. Am învățat să mă descurc singură, să fiu independentă încă de mică, dar nu-i blamez pentru că altfel nu se putea oricum. Am fost în niște situații destul de grele cu familia, dar acum totul e bine. Tot timpul îmi e dor de ei. (…) Ai mei sunt foarte mândri de mine”, s-a confesat Carmen cu ochii înlăcrimați. Mama și tatăl lui Carmen locuiesc în Anglia de zece ani. 

Influencerul a mai povestit că a fost o adolescentă rebelă, iar părinții au lăsat-o să facă tot ce și-a dorit. “Părinții mei m-au lăsat să fiu exact cum am vrut să fiu. O singură palmă cred că am primit, în rest m-au lăsat să fac absolut tot ce am vrut eu să fac vreodată. Am făcut foarte multe prostii. Nu am fost o fată cuminte, am fost foarte rebelă, dar a funcționat”, a mai spus Carmen.

Află din materialul VIDEO de mai sus modul inedit prin care își câștiga Carmen banii în adolescență 

Fotografii: Instagram grebenisancarmen




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies