Cătălin Cazacu, despre experiențele emoționante din Zanzibar: “Localnicii nu suferă că nu au ca noi de toate”

Data publicarii: 28 Ianuarie 2022
Data actualizare: 28 Ianuarie 2022
Mare iubitor de vacanțe exotice, Cătălin Cazacu a povestit în ediția de azi "La Măruță" câteva detalii interesante despre călătoriile sale din Zanzibar.

Curios din fire și dornic de aventură, Cătălin Cazacu a explorat tărâmul Zanzibarului pentru mai multe săptămâni, trăind experiențe de-a dreptul fascinante. 

Dacă îți place Dubaiul, atunci chiar n-ai ce să cauți în Zanzibar. Sunt și acolo locuri luxoase, dar în momentul în care ai trecut de gardul resortului în care stai e sfârșitul lumii. Școlile lor arată ca cele pe care le avem și noi în mediul rural. Carnea de pui din Zanzibar este senzațională. Nicio altă carne de pui nu e mai bună ca cea de aici. E foarte proaspătă. Îți sacrifică puiul pe loc, ți-l curăță și apoi ți-l pun în tigaie ca să ți-l servească. Cazarea este în general foarte scumpă. O camera la cinci stele costă pe noapte 150 de dolari”.

Un alt lucru care l-a emoționat pe Cătălin e pofta de viață a localnicilor: “Ei nu sunt triști și nu suferă că nu au ca noi de toate. Stau împreună pe stradă și se uită cu toții la un singur televizor, știu să se bucure din orice”.

Cătălin Măruță a făcut o glumă în timpul emisiunii și a spus că dacă ar candida pentru postul de primar, localnicii sigur l-ar vota: “Sincer, ușor, ușor ar trebui să mă facă consul. Am dus foarte mulți români în Zanzibar. Am promovat mult această destinație de vacanță. Anul trecut dacă mai stăteam o lună chiar prindeam alegerile”, a povestit cu haz Cătălin Cazacu. 

Cătălin Cazacu este campion la motociclism, în urmă cu 8 ani devenind campion la Romanian Superbike. El are în palmares 8 victorii din 8 posibile, fiind campion la Romanian Superbike, clasa Superbike Challenge.

Vezi mai multe în materialul video de mai sus.

Foto: Captură emisiune/Facebook 



VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies