Daniela Gyorfi, despre suferințele provocate de operațiile estetice! De ce eșecuri a avut parte la acest capitol?

Citeste mai mult despre: Daniela Gyorfi, esecuri, operatii estetice,
Data publicarii: 13 Mai 2022
Data actualizare: 13 Mai 2022
Daniela Gyorfi a dezvăluit La Măruță eșecurile pe care le-a avut în cazul unor intervenții estetice.

Vedeta a dorit să tragă un semnal de alarmă și a sfătuit femeile să se informeze înainte să treacă pragul medicului estetician. Daniela Gyorfi a povestit:

"M-aș gândi altfel dacă aș mai face operații. (...) Nu sunt prima care și-a făcut implanturi în România. În anii 2000, o gazdă a unei emisiuni avea niște sâni foarte frumoși. (...) Am trei implanturi la sâni și nu sunt mulțumită.Aș mai face, dar îmi e frică.(...) Când mi-am făcut prima dată implant la sâni, mi-a pus transplantul sub glandă.(...). Eu am vrut un bust mai mare, iar un doctor îți spune ce mărime ți se potrivește pentru statura ta, însă atunci, era prin anii 2000 și nu știam prea multe despre asta. Mi-am făcut un bust mai mare, însă după câteva luni, sânii s-au lăsat. După ce am născut, am făcut al doilea implant la sâni, care a fost pus sub mușchi. A fost bine, dar s-a spart și a trebuit să repet operația. "





"M-am operat și la nas, îmi căzuse zgârciul și m-am dus și m-am operat și sunt foarte mulțumită. (...) Și fațetele sunt o problemă. La pomul lăudat, să nu te duci cu sacul. Prima dată nu a fost ce trebuia la dinți. A doua oară, da! (...) Prima dată am fost la un medic foarte popular care mi-a greșit operația. Am avut infecție la dinți, apoi am schimbat medicul, am ajuns la un dentist tânăr care a trebuit să mă opereze de două ori, s-a chinuit mult cu mine, am avut ghinion."

"Mie îmi place să arat bine, am 50 de ani. Pentru botox mă duc la un doctor de specialitate, îmi place să-mi fac buzele, să mi le mai umplu puțin."




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies