Este zi de sărbătoare! De 13 ani avem noroc cu Măruță

Este zi de sărbătoare! De 13 ani avem noroc cu Măruță
Autor: Diana Oprea
Data publicarii: 22 Octombrie 2020
Data actualizare: 22 Octombrie 2020
Toamna aduce temperaturi scăzute și multă ploaie, dar pentru 2 ore, în fiecare zi, de luni până vineri, noroc cu Măruță că toate acestea pot fi lăsate deoparte! 

Astăzi, de la ora 15:00, Cătălin Măruță și colegii ne-au pregătit o ediție de neuitat a uneia dintre cele mai longevive emisiuni din România! Chef Joseph Hadad, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai show-ului, va avea parte de o farsă pe cinste. Cum va reacționa acesta când va vedea că invitatul restaurantului lui, Cătălin, este deranjat de un grup de indivizi, aflăm curând! 

Tot astăzi, Andra va veni în studio pentru a trece prin cea mai picantă rubrică! Ea și Cătălin vor fi nevoiți să răspundă la câte 3 întrebări care ar putea rămâne secrete...dacă mănâncă picant! 

Nu doar invitații și telespectatorii au noroc cu Măruță pentru că zilele lor sunt mai bune, ci și membrii echipei! Luați la întrebări, aceștia au recunoscut că au motive extrem de diverse pentru a fi recunoscători pentru momentele petrecute împreună. Dacă reporterii recunosc că așa au cunoscut țara mai bine: ”Noroc cu Măruță pentru că astfel am descoperit România frumoasă cu tradiții și costume vechi de sute de ani.”, cei din spatele camerelor admit că așa au învățat să se adapteze la orice situație: "Noroc cu Măruță. Fără el n-aș fi știut că pot să rescriu monologul cu un minut înainte de live.”

Și cele două producătoare ale emisiunii se simt norocoase! Alături de Cătălin, reușesc să treacă peste orice provocare sau problemă care apare de-a lungul emisiunii. Fiecare dintre ele trăiește la maximum energia televiziunii și a transmisiunilor live! 

Mesaje de la prietenii emisiunii, melodii care au făcut istorie și invitați surpriză, nu pot fi ratate astăzi de la ora 15:00! 

Vezi și: 13 ani de "La Măruță" cu invitați unul și unul, 13 ani plini cu energie, zâmbete și voie bună. Vezi cele mai interesante momente din cei 13 ani de emisiune




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies