Dupa ce a daramat prejudecati la "Vocea Italiei", sora Cristina uimeste din nou. Cadoul nepotrivit pe care i l-a oferit lui Papa Francisc

Dupa ce a daramat prejudecati la  Vocea Italiei , sora Cristina uimeste din nou. Cadoul nepotrivit pe care i l-a oferit lui Papa Francisc
Citeste mai mult despre: Vocea Italiei, piesa, sora cristina,
Data: 13 Decembrie 2014
Cristina Scuccia are 25 de ani, e originara din Sicilia, si este membra a ordinului Surorilor Ursuline ale Familiei Sfinte. Contrar asteptarilor, sora Cristina a declarat ca participarea sa la competitia vocilor are si o motivatie religioasa: "Am venit aici pentru ca am un dar pe care vreau sa il impartasesc. Sunt aici pentru a propovadui Evanghelia", le-a spus ea membrilor juriului.

"Rebela" calugarita Cristina Scuccia, care a devenit cunoscuta dupa ce a castigat competitia muzicala „Vocea Italiei“, i-a daruit Papei Francis primul ei album, care contine si un cover al hitului Madonnei, „Like A Virgin“, scrie „Time“.

Citește și

Indragita si contestata deopotriva, sora Cristina l-a intalnit pe Papa Francis cu ocazia audientei generale din piata Sf. Petru din Roma, i-a strans mana si chiar i-a oferit un dar: o copie a albumului, care include single-ul „Like A Virgin“. Potrivit relatarilor presei internationale, Pontiful i-a raspuns cu un zambet larg. Videoclipul cover-ului clasicei piese semnate de Madonna s-a bucurat de peste patru milioane de vizualizari pe platforma YouTube. 

Intalnirea a fost un vis devenit realitate pentru tanara calugarita, dupa cum a marturisit inca de la prima aparitie pe scena show-ului "Vocea Italiei". Intrebata de membrii juriului ce ar crede reprezentantii Vaticanului despre interpretarea ei, sora Cristina a replicat: "Sper ca Papa Francis sa ma sune", scrie adevarul.ro.

Cristina Scuccia a devenit cunoscuta in toata lumea, dupa ce o inregistrare cu ea cantand piesa "No One", din repertoriul artistei Alicia Keys, la emisiunea Vocea Italiei, a facut senzatie pe Internet si a strans peste 45 de milioane de afisari pe Youtube.

Sora Cristina a reusit sa convinga publicul ca ea este Vocea Italiei, reusind sa obtina 62% dintre voturile publicului. Melodia care i-a asigurat succesul in competitie a fost o piesa italiana special compusa pentru ea: "Lungo la riva".

Cristina a lansat primul sau album pe data de 11 noiembrie.

Chiar daca versiunea originala a piesei „Like a Virgin“ a nascut la vremea ei multe controverse, interpretarea calugaritei doreste sa se apropie mai mult de cea a unei "rugaciuni". "Daca citesti cu atentie versurile, descoperi ca acest cantec vorbeste si despre capacitatea iubirii de a elibera oamenii de trecutul lor", a declarat Cristina Scuccia, pentru ziarul italian "Avvenire".




VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies