Vasile își demonstrează talentul la călărie în seara aceasta, în Las Fierbinți

Vasile își demonstrează talentul la călărie în seara aceasta, în Las Fierbinți
Citeste mai mult despre: Las Fierbinti, Vasile las fierbinti,
Data publicarii: 07 Aprilie 2022
Data actualizare: 07 Aprilie 2022
Primarul și-a adus susținători de nădejde la întâlnirea cu prefectul și cu invitatul special chinez, totul pentru a primi promovarea pe care o visează, așa cum s-a întâmplat și cu alți colegi de-ai lui. 

Las Fierbinți a condus aseară topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 11.1 puncte de rating și 32.4% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut 4.4 puncte de rating și 12.9% share.

La nivel național, peste 1.7 milioane de români au urmărit serialul, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:58, peste 2 milioane de români au fost cu ochii pe aventurile fierbințenilor.

Discuția în mandarină atinge un subiect sensibil, banii, iar negocierile cu prefectul ating sume pe care chinezul, din păcate, le înțelege. Așa cum se întâmplă cu întreaga situație pe care Vasile a înscenat-o, din dorința de a impresiona. Însă mai are o șansă: să demonstreze că are noțiuni de călărie. Cum nu există niciun cal prin preajmă, Robi joacă rolul lipițanului.

Giani și Ardiles încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat cu planul lor, de ce nu a funcționat, și decid să-i spună adevărul lui Brânzoi: „Vrei să-ți zic un secret? În spatele la manevră e nevastă-ta.

E supărată pe tine că atunci când ați fost la stațiune nu i-ai dat bani să-și cumpere o rochiță și a trebuit să meargă cu alea vechi. Vrea să te facă de bani. Eu cu Ardiles am jucat teatru, dar Rață te-a jucat bine de tot. Ești cu dușmanul lângă tine”. 

Firicel e supărat pe curierul care îi livrează mobila Dalidei și vrea să-l alunge din zonă, să nu mai provoace zâmbete, dar primește în schimb complimente și o invitație. „Veniți des pe la Slobozia? Mă gândeam că poate aveți treabă pe la Slobozia. Dacă veniți și rămâneți peste noapte vreodată… eu zic așa, poate vi se strică microbuzul sau mașina, cine știe? Puteți să rămâneți la mine, că eu stau singur. Și nu mai dați nici banii la hotel. Nu vi se pare că viața e prea scurtă? La un moment dat îmbătrânim și o să ne pară rău că nu am încercat tot felul de chestii. De prima oară când te-am văzut, am zis să încerc”, îi spune curierul lui Firicel. 

Cum se încheie întreaga poveste și cum face Dalida totuși să-l cucerească, vedem în seara aceasta, în Las Fierbinți.

Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe voyo.ro, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans.

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies