Mai sunt 3 zile pana la marea finala live Ferma Vedetelor! Ieri a avut loc reuniunea emotionanta a celor 16 fermieri

Mai sunt 3 zile pana la marea finala live Ferma Vedetelor! Ieri a avut loc reuniunea emotionanta a celor 16 fermieri
Citeste mai mult despre: Ferma vedetelor, marea finala, reuniune,
Data publicarii: 27 Mai 2015
Data actualizare: 27 Mai 2015
Cei cinci fermieri ramasi in competitia pentru marea finala, care va avea loc sambata, 30 mai, live, de la 20:30, au fost surpinsi inca de dimineata cu venirea fostilor concurenti in Ferma Vedetelor. Bucuria si veselia au fost la cote maxime, insa nu au lipsit momentele de sinceritate in care au fost trasi la raspundere pentru actiunile lor din ferma. 

Ferma Vedetelor a fost lider de audienta pe toate categoriile de public, fiind urmarita in intervalul de difuzare, intre 20:31 - 21:36, de aproximativ 1.5 milioane de romani la nivel national. In minutul de aur, de la 21:28, peste 1.9 milioane de persoane priveau peripetiile fermierilor. La nivelul publicului comercial, cu varsta cuprinsa intre 18 si 49 de ani, PRO TV a fost lider de audienta cu 9.0 puncte de rating si 23.6% share, in timp ce postul de televiziune situat pe locul doi a obtinut 6.3 puncte de rating si 16.4 % share.

Cei 11 fermieri au fost adusi cu caruta si inchisi cu gratii. Pentru a-i elibera, Vica, Ionut, George si Augustin au trebuit sa caute 4 chei, legati la ochi si ghidati de Dan. Augustin a fost cel care a gasit cheia potrivita si a deschis usa. Fermierii care au revenit in ferma au fost intampinati cu cantec si strigate de bucurie: „Voiam sa gasim mai repede aceste chei. Voiam sa ajung mai repede la prietenii mei si sa ii tin in brate, sa le simt mirosul, sa ii simt, aici, aproape!”, a marturist Vica. „S-au bucurat foarte mult ca am venit ca suntem cu totii aici! S-a vazut pe fetele lor. Erau foarte fericiti!”, a spun Gina despre reactia celor cinci ramasi in ferma. 

Casa pare din nou mica, acum ca s-a reintregit gasca. Discutiile despre ce s-a vazut la televizor, glumele si buna dispozitie au fost la ele acasa. Echipa completa i-a facut pe cei cinci sa uite de suparari si sa se concentreze pe bucuria de a fi din nou impreuna. 

Vica a preluat conducerea de la Dan si a fost numita fermier sef: „Nimeni nu face nimic! Dan canta la chitara, toata lumea se distreaza!”, a spus Vica. 

Dupa ce s-au acomodat, cartile au fost date pe fata. Ionut a fost luat la rost de Lucian si de Corina referitor la lucrurile pe care le-a spus despre ei: „Corina m-a surprins pentru ca eu am crezut ca in momentul in care ea face anumite lucruri in ferma ca si le asuma si nu o intereseaza dupa aia ce zice unul sau ce zice altul.”, a marturisit Ionut. 

Iulia Vantur a adunat toata gasca la masa din bucatarie, unde si-au spus tot ce au avut pe suflet, de la bucurii, la regrete, la ce au invatat despre ei din aceasta experienta: „Cine are urechi de auzit si minte sa inteleaga, intelege! Cine realizeaza ce experiment am trait noi aici, intelege foarte multe lucruri!”, a marturisit Cristina. 

Seara s-a incheiat in jurul focului pe notele unei doine cantate de Mioara Velicu. Un moment emotionant care i-a pus pe toti pe ganduri. 

In editia din aceasta seara, de la 20:30, numai la PRO TV, telespectatorii vor vedea cum se resimte presiunea votului negativ asupra celor cinci concurenti ramasi in concurs, dar si ce lectii de viata au invatat toti cei 16 concurentii din experienta Ferma Vedetelor. 

Telespectatorii au sansa de a-si sustine, pana pe 30 mai, prin vot, favoritul pentru titlul de Cel mai iubit fermier. Votarea se face prin SMS, la numarul 1264, cu prenumele concurentului preferat. 

Toate editiile Ferma Vedetelor pot fi urmarite si pe voyo.ro. 

Ferma Vedetelor - Nicaieri nu-i ca la tara!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies