Gabriela Dima, concurentă MasterChef, gătește clătite cu spanac: “Perfecte pentru micul dejun”

Data publicarii: 02 Februarie 2022
Data actualizare: 02 Februarie 2022
Gabriela Dima, concurentă MasterChef și blogger culinar, a gătit azi la “Vorbește lumea” două rețete de preparate extrem de gustoase și arătoase: clătite cu spanac și brânză de capră, dar și clătite cu cacao umplute cu mascarpone, fistic, miere și aromă de flori de portocal.

Gătesc de mică și mi-aduc aminte că în clasa întâi am făcut piure de cartofi. În online activez deja de doi ani. Preparatul care îmi iese mie cel mai bine este friptura”, a mărturisit Gabriela în emisiunea Vorbește Lumea.

Azi voi prepara clătite dulci și clătite sărate. Să începem cu cele sărate. Le vom face cu spanac și brânză de capră. Sunt delicioase și pot fi servite la micul dejun”, a explicat bloggerul culinar.

La prepararea primei rețete de clătite cu spanac, Gabriela Dima a folosit următoarele ingrediente:

6 ouă

500 ml lapte

100 ml apă minerală

100 g unt

450 g făină

400 g spanac congelat

500 g brânză de capră

Sare și piper după gust

Spargem ouăle într-un bol, apoi punem în blender spanacul peste care turnăm laptele. Mixăm bine conținutul până la omogenizare. Apoi, batem cu telul ouăle și adăugăm în bol conținutul din blender. La final, încorporăm făina și condimentăm cu sare și piper. Așa se face compoziția clătitelor. Le vom coace într-o tigaie antiaderentă, cu puțin unt. La final, le umplem cu brânză de capră, le rulăm și le putem servi cu salată și câteva feliuțe de avocado”, a dezvăluit Gabriela.

Gabrielei Dima i se mai spune ;i „Domnișoara friptură”, pentru că nu trece nici măcar o zi fără ca ea să nu gătească ceva cu… carne! Concurenta MasterChef, cunoscută și ca food influencer (Miss Wellington) este urmărită de aproape 17.000 de oameni. Preparatul cu care a reușit Gabriela să impresioneze juriul de la MasterChef a fost foie gras cu tartar de mango și sos de fructe de pădure. 

Vezi mai multe în materialul video de mai sus.

Foto: Captură emisiune




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies