Gina Bradea, ajutor pentru voluntarii din Isaccea

Autor: Diana Oprea
Data publicarii: 15 Martie 2022
Data actualizare: 15 Martie 2022
Gina Bradea, bucătar și blogger culinar, a gătit pentru voluntarii de la vama Isaccea. Ea a intrat în direct, printr-o convorbire telefonică, la Vorbește lumea, și a povestit ce mâncăruri a făcut pentru oamenii care ajută refugiații. 

„Eu locuiesc aici. Mă uit pe geam și văd Ucraina. Este la 2 km cel mult. N-am crezut vreodată că voi trăi un război. Cum să nu mă implic. 

„Am făcut ciorbă de pește, chiftele, pește prăjit, gulaș, plăcintă cu iaurt. Le-am dus mucenici pe 9 martie. Sunt zilnic în jur de 50 de voluntari, iar sâmbătă și duminică ajung și la 100”, a spus Gina Bradea

Gina Bradea a povestit și despre munca voluntarilor, care se ocupă și de sortarea ajutoarelor primite de la oameni obișnuiți. Iată ce a observat cât timp a petrecut la vamă: 

„Din păcate, românii nu știu să doneze! E un mare semnal de alarmă aici, pe care l-am repetat: oameni buni, nu vă faceți curățenie în șifonier și în cămări și dați încălțăminte ruptă, haine rupte și pătate, nu sandale cu toc, costume de baie, fustițe cu paiete. Voluntarii descarcă mașini întregi cu marfă, iar cea mai urâtă parte este să sorteze îmbrăcămintea”. 

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus. 



VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies