Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, dezvăluie cum să bei apă pentru o slăbire rapidă

Citeste mai mult despre: anca alungulesei, apa, dieta, metode slabire,
Data publicarii: 08 Februarie 2022
Data actualizare: 08 Februarie 2022
Jorge și Theo Rose au stat de vorbă astăzi în platoul emisiunii "Vorbește lumea" cu terapeutul în nutriție Anca Alungulesei. Ea a prezentat telespectatorilor, în cadrul rubricii săptămânale, câteva recomandări eficiente de slăbire cu ajutorul apei.

Toată lumea care își dorește să slăbească caută tot felul de rețete minune de mâncăruri, dar uităm aspectul cel mai important și anume apa. Dacă nu bem apă, nu slăbim! E regulă! Un organism deshidratat înseamnă un metabolism încetinit”, a explicat terapeutul în nutriție.

La 60 de kilograme ar trebui să bem în jur de doi litri pe zi”. De asemenea, Anca Alungulesei a mai spus că e foarte important să ținem cont și de momentul în care adaptăm consumul adecvat de apă. “Dacă suntem într-o perioadă călduroasă ar trebui să bem mai multă apă. Iarna nu prea simțim senzația de sete, dar atunci când ajungi să simți acest lucru înseamnă ca organismul tău se confruntă deja cu deshidratarea. Așadar, trebuie să bem apă înainte să simțim că ne este sete. Asta ne ajută să slăbim eficient”.

Anca Alungulesei a mai spus că deshidratarea împiedică procesul de slăbire: “dacă vrei să dai jos kilograme trebuie să bei apă. Apa ajută corpul să elimine toxinele, deșeurile din corp. De mare ajutor celor care vor să slăbească mai este și consumul de apă rece. Organismul va încerca să încălzească acea apă, folosind calorii și iată, cum procesul de slăbire este prezent și aici. De asemenea, apa este un inhibitor natural al apetitului. Apa umple stomacul, apoi stomacul plin transmite semnale la creier că s-a instalat senzația de sațietate.

(…) În primul rând când simți că ți se face foame, înainte de toate e indicat să bei apă pentru că, de fapt, s-ar putea să-ți fie sete. Nu de fiecare dată putem să identificăm corect senzația de sete de cea de foame. (…) Un alt secret care ne ajută în procesul de slăbire este să consumăm apa corect, pe tot parcursul zilei, adică să o bem întotdeauna cu inghițituri mici pentru a nu stimula organismul să o elimine brusc și, evident, să mergem prea des la toaletă
”, a spus Anca Alungulesei.

Foto: Captură emisiune

Vezi mai multe în materialul video de mai sus




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies