VIDEO Părintele Manuel, omul care și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu și copiilor sărmani din Urlați

Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 22 Decembrie 2021
Data actualizare: 22 Decembrie 2021
Știm cu toții că educația este cea care dezvoltă indivizi liberi și societăți solide, dar mai știm că accesul la cunoaștere nu e egal. Mereu vor exista zone defavorizate și copii proveniți din familii dezorganizate, predispuși la abandon școlar.

Părintele Manuel Radu din Urlați nu a vrut să mai asiste la asemenea drame, așa că și-a strâns toată forța și tot harul pentru a-i scoate pe cei mici din sărăcie. 

A început cu o masă caldă, acordată recompensă celor care merg la școală, pentru ca apoi să înființeze Centrul de zi „Sfântul Stelian”, unde copiii sărmani și fără posibilități de a merge la școală puteau petrece timp de calitate, să ia masa și să-și facă temele.

Pentru a înființa centrul, a renunțat la casa parohială și s-a mutat într-un apartament, împreună cu soția lui, Ligia Radu. Casa parohială a devenit, așadar, centru de zi pentru copiii din Urlați.  

Fiindcă vorba s-a dus și numărul copiilor a început să crească, părintele Manuel a venit cu ideea ridicării unui nou centru, mai mare, cu bani din donații și fonduri nerambursabile. Însă, problemele s-au ținut lanț.

Vezi mai sus ce provocări a întâmpinat pe parcurs!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies