Andrei Aradits cel mai carismatic personaj negativ în superproducția ”VLAD”

Andrei Aradits cel mai carismatic personaj negativ în superproducția  VLAD
Citeste mai mult despre: Vlad, Andrei Aradits, serial,
Data: 10 Ianuarie 2019
Inteligent, viclean, avar, pasionat de jocurile de noroc, un om al viciilor. Andrei Aradits are unul dintre cele mai importante roluri în serialul realizat la standarde cinematografice, VLAD.

Superproducția VLAD, care se va difuza la PRO TV, este o poveste despre iubire, trădare, răzbunare și putere. Unul dintre personajele cele mai importante este Ștefan Dragomir, intepretat de Andrei Aradits. Cândva cel mai bun prieten al personajului principal, interpretat de Adi Nartea, Ștefan îl trădează pe acesta ba, mai mult, îi fură iubita, pe Eliza (Olimpia Melinte) și se însoară cu ea.

Citește și:  O zi pe platourile de filmare la superproducția ”VLAD”. Adi Nartea și Andrei Aradits, în ipostaze inedite

Ștefan Dragomir, „bărbat bine”, elegant fără efort, etalează o bogăție discretă. Inteligent, viclean, avar, oscilând între calculat și nevrotic, necinstit, îndrăgostit obsesiv de Eliza, pasionat de jocurile de noroc, un om al viciilor, Ștefan reușește să se remarce în fiecare scenă în care apare, în fiecare replică pe care o rostește. 

Personajul interpretat de Andrei Aradits vede viața ca pe un joc care trebuie câștigat: să obții tot ceea ce îți dorești și să urci pe scara socială. 

Într-un interviu pentru protvplus.ro, Andrei Aradits vorbește despre personajul său și despre serial. ”Eu și personajul Ștefan avem foarte multe lucruri în comun. Avem același sistem digestiv, avem fix aceleași membre, părul... Semănăm foarte bine la păr și la ochi. Eu zic că sunt eu”. Lăsând gluma la o parte, Andrei declară: ”Pot să vă următorul lucru, pentru că am trecut prin tot soiul de proiecte de televiziune, mai ales seriale. Mi-am dorit foarte mult să existe proiectul ăsta de serial. Mi-am dorit să fie o ficțiune civilizată”.

Din filmografia lui Andrei Aradits (45 de ani), fac parte ”Tatăl fantomă" (2009), "Bunraku" (2009), "Cenușă și sânge" (2009), "Slaughter" (2009), "Contra timp"(2008), "Restul e tăcere" (2008) sau "Greșeală din trecut"(2007).

Evenimentul cinematografic ”VLAD” spune povestea lui Adrian / Vlad (Adrian Nartea), tânărul care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Ștefan Dragomir (Andrei Aradits) și Leonard Cazacu (Emilian Oprea). După câteva experiențe traumatizante, acesta primește șansa la o nouă viață, îndrumat fiind de Cezar (Bebe Cotimanis), mentorul lui. 

Aflați noutăți despre superproducția VLAD pe conturile oficiale  de FACEBOOK și INSTAGRAM ale serialului. 




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO