Luni, de la 20:30, vedem povestea evadării și transformarea lui Adrian în VLAD!

Luni, de la 20:30, vedem povestea evadării și transformarea lui Adrian în VLAD!
Citeste mai mult despre: adrian, episod nou, Vlad,
Data: 08 Martie 2019
Telespectatorii vor vedea toate traumele pe care le-a trăit Adrian în închisoare, bătăile peste care a trecut și umilințele la care a fost supus, dar și cum îl cunoaște pe Cezar, cel care se dovedește a fi salvatorul său și aliatul său în planul de răzbunare. În cel de-al treilea episod, vom vedea cum se apropie unul de celălalt, cum pun la cale în cel mai mic detaliu schimbarea lui Adrian, evadarea și viața de după aceasta, dar și cum devine Vlad.

Eliza îl vizitează pentru prima dată pe cel pe care l-a trădat, este complet schimbată și își cere iertare pentru tot răul pe care i l-a făcut. Discuția dintre cei doi este una extrem de încărcată și surprinzătoare. Cum e revederea dintre cei doi și cum reacționează Adrian, vedem luni, de la 20:30.

Tot luni, aflăm cum a șantajat-o Ștefan pe Eliza și cum a obligat-o să fie împreună cu el, chiar dacă ea i-a spus răspicat că nu are sentimente pentru el. ”Tu ești femeia vieții mele, Eliza! Pentru tine mi-am băgat cel mai bun prieten în închisoare!”, îi spune el în momentul în care aceasta încearcă să plece cu sora ei la tratament în străinătate.

Roxana a crescut și ajunge în Grecia la familia ei. Este de nerecunoscut, îi frânge inima lui Leo și face tot posibilul să se apropie de Vlad. Care sunt intențiile ei și cum vor evolua lucrurile, vedem luni seară.

VLAD – Cine iubește nu iartă!

FULLSCREEN
Luni, de la 20:30, vedem povestea evadării și transformarea lui Adrian în VLAD!
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO