VLAD și-a început planul de răzbunare împreună cu toți aliații săi!

VLAD și-a început planul de răzbunare împreună cu toți aliații săi!
Citeste mai mult despre: Vlad, ce urmeaza in VLAD, episod nou, razbunare,
Data: 19 Martie 2019

Aseară, Vlad a ajuns pentru prima dată după schimbarea identității în casa părintească, unde s-a întâlnit cu fratele lui, Răzvan, și cu părinții. 

A fost un moment extrem de dureros pentru el, mai ales că a ajuns acolo împreună cu Ștefan, prietenul din copilărie care l-a trădat. În episodul de luni, telespectatorii au urmărit și cum a decurs prima întâlnire a Roxanei cu Vlad, dar și cum a început acesta să se apropie din ce în ce mai mult de familia Dragomir.

Al patrulea episod VLAD a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, VLAD a înregistrat 8.4 puncte de rating și 22.2% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.9 puncte de rating și 20.9% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.4 milioane de telespectatori au urmărit povestea VLAD, iar în minutul de maximă audiență de la 21:44, peste 1.7 milioane de români au trăit suspansul și emoția din serial. 

Pentru a-i mulțumi pentru ajutorul dat Roxanei, Eliza l-a invitat pe Vlad să meargă în vizită la casa Dragomir. Cu această ocazie, el s-a apropiat mai mult de Roxana, cu care a avut și prima întâlnire, dar a aflat și mai multe detalii despre starea ei de sănătate și faptul că este pe moarte. Tot aseară, Cezar a fost eliberat din închisoare și a revenit în viața celui pe care l-a ajutat să evadeze, să-și schimbe identitatea și să apară în viețile celor care l-au trădat complet schimbat și pregătit de răzbunare. 

Planul de răzbunare începe să prindă contur, Vlad are acum toți aliații alături de el și împreună îi fac să plătească pentru tot răul pe toți cei implicați în distrugerea lui Adrian. 

Lunea viitoare, de la 20:30, aflăm noi detalii din povestea serialului VLAD. 

VLAD – Cine iubește nu iartă!

FULLSCREEN
VLAD și-a început planul de răzbunare împreună cu toți aliații săi!
  • /



Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO