Cristina Bâtlan este de neclintit în Imperiul Leilor: „Gratis nu există, cineva plătește”

Cristina Bâtlan este de neclintit în Imperiul Leilor: Gratis nu există, cineva plătește
Citeste mai mult despre: Cristina Batlan, Imperiul Leilor,
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 13 Aprilie 2022
Data actualizare: 13 Aprilie 2022
În această seară, leii sunt gata din nou să intre în luptă, să transforme idei și visuri în afaceri profitabile. Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu, Dragoș Petrescu revin cu o nouă ediție Imperiu Leilor  astăzi, de la ora 21:30, la PRO TV. 

Raul Klein și Octavian Lojniță sunt doi antreprenori care vin în această seară în Imperiul Leilor cu un business ce o să le dea mari bătăi de cap investitorilor. Negocierea lor va fi susținută de apariția actriței Maia Morgenstern, care va recita un text în fața leilor. 

Compania noastră este înființată în Gibraltar, e o companie de fintech, care și-a propus și, cu siguranță, va fi furnizorul principal în domeniul șanselor aleatorii. Practic, noi demonstrăm că în platforma noastră, atunci când un user participă la jocuri, extragerea aleatorie nu este sub nicio formă viciată de vreo terță parte sau de vreo parte centralizată”, vor spune cei doi. 

Modelul de afacere care include o loterie în care nimeni nu pierde va fi greu de înțeles pentru lei: „Știți ce am învățat eu în viața asta? Gratis nu există, cineva plătește! Să-mi spui o poveste de asta în care nimeni nu pierde, dar unii câștigă, eu nu te cred”, le va spune Cristina Bâtlan

În încercarea de a explica investitorilor că acesta este viitorul, cei doi se vor lovi de reticența leului Dan Șucu: „În domeniul tău trebuie să fii simplu. Pentru noi, neandertalienii care stăm pe scaunele astea, trebuie să avem încredere în voi. Eu nu am încredere în voi, nu ca persoane, ci ca oameni de afaceri!”, dar și de cea a lui Wargha Enayati: „E extrem de periculos ce ne propuneți voi aici!”. Cum va vedea Sebastian Dobrincu această propunere, dar și ce-l va face să spună: „Eu nu sunt de acord cu restul leilor”, vedem în această seară, de la ora 21:30, la PRO TV. 
 

Ediția din această săptămână este disponibilă în avans pe VOYO

Imperiul Leilor – Investește în tine!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies