Nevoia l-a împins de la spate. Cum a reușit Nicoale Baciu să lanseze un business cu mobilă din carton

Nevoia l-a împins de la spate. Cum a reușit Nicoale Baciu să lanseze un business cu mobilă din carton
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 02 Martie 2020
Data actualizare: 03 Martie 2020
Nicolae Baciu este unul dintre tinerii antreprenori români care au exploatat o nevoie comună unor grupuri mari de oameni, plecând de la exemplul personal. 

Se zice că succesul în afaceri este garantat dacă identifici exact nevoia potențialilor tăi clienți. Dacă nu reușești asta, atunci trebuie să le creezi celor din jur nevoia de a cumpăra. Nicolae Baciu (40 de ani) n-a apelat la artificii, ci și-a dat seama că lumea va avea nevoie de mobilă ușor de mutat după câteva evenimente neplăcute pe care le-a trăit în viață.

S-a căsătorit de tânăr și a făcut o fetiță cu soția lui. Relația lor n-a funcționat și el s-a mutat în București pentru a dezvolta o agenție de publicitate. A găsit doi parteneri, însă nici cu ei relația n-a fost de durată și au apucat pe drumuri diferite.

A fost nevoit să se mute de colo-colo și și-a dat seama că îi este foarte greu să care mobilier dintr-un apartament într-altul. Atunci și-a zis că trebuie să facă ceva. Ideea de a crea propria afacere cu mobilier din carton a venit dintr-o nevoie a lui care, mai mult ca sigur, era și a altora.

Unul dintre cele mai căutate produse dezvoltate de compania fondată de el – Foldo – este pătuțul din carton pentru nou-născuți. Ideea de a-l crea a venit imediat după ce s-a recăsătorit și a făcut al doilea copil.

„După ce soția mea a născut, am pus copilul în pătuțul cumpărat dintr-un magazin. Am constatat că e foarte mare pentru cât de mic e copilul. Și mi-am zis că trebuie să schimb pătuțul. Trebuia să fie din carton. După îndelungi încercări, am ajuns la un produs din cinci piese, care se asamblează extrem de ușor, fără șuruburi, fără lipici, și pe care îl puteam dezasambla, îl puteam pune în cutie și să-l car după mine oriunde mergeam”, declara Nicolae Baciu în 2017.

Azi, mica sa fabrică din Capitală produce canapele, noptiere, scaune, fotolii, biblioteci, mobilier de bar, lustre, veioze, jucării și multe alte obiecte de mobilier din carton reciclat. 

Daniela Marișcu a testat rezistența pătuțului pentru nou-născuți. FOTO: PRO TV

Fiecare piesă de mobilier are o garanție de 24 de luni, iar corpurile se asamblează prin pliere și îmbinare, nu cu adezivi. După utilizare, cartonul folosit poate fi reciclat de până la 6 ori.

Antreprenorul a venit la Imperiul Leilor ca să coopteze un asociat în afacere. El a cerut 100.000 de euro în schimbul a 12,5% din business-ul său. Deși toți investitorii au fost impresionați de câte lucruri pot fi realizate din carton, unul singur a decis să-și riște banii în acest business. Însă, și procentul din profit a fost mai mare. 

Vezi mai jos despre cine este vorba!

Imperiul Leilor – Investește în tine!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies