Prima copertă NFT din România, lansată de PRO TV și revista Biz. Ce este Lionheart

Prima copertă NFT din România, lansată de PRO TV și revista Biz. Ce este Lionheart
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 22 Martie 2022
Data actualizare: 22 Martie 2022
Imperiul Leilor, show-ul care susține și inspiră idei și businessuri inovatoare, intră într-un nou univers digital printr-un proiect special realizat împreună cu revista Biz. În premieră pentru piața de media din România, lansăm astăzi Lionheart, prima copertă NFT. 

Conceptul și NFT-ul Lionheart au fost realizate pentru revista Biz și show-ul Imperiul Leilor de către Marius Goleanu, Head of Innovation KUBIS. NFT-ul poate fi văzut și achiziționat prin licitație accesând link-ul http://tiny.cc/BizNFT

Licitația pornește de la prețul de 2ETH (Ethereum) și se va încheia duminică, 27 martie. Cea mai mare ofertă la închiderea licitației va câștiga NFT-ul Lionheart. Toți banii strânși în urma acestei licitații vor fi donați către fundația Hope and Homes for Children. 

Chiar dacă înțelegem bine ce înseamnă un NFT, chiar dacă nu înțelegem, chiar dacă suntem ancorați în lumea reală, ne îndreptăm vertiginos spre lumea virtuală, nu putem să o negăm, trebuie doar să o învățăm, să o înțelegem, pentru că va ocupa o mare parte a vieții noastre. Mă bucur foarte mult că astăzi vorbim despre o copertă NFT, abia aștept să o descopăr. Sunt convinsă că a avut nevoie de foarte multe ore de lucru”, a spus Cristina Bâtlan, unul dintre investitorii Imperiul Leilor și fondatorul brandului Musette

Owner-ul revistei Biz crede că operele digitale se află la intersecția dintre artă și business: „NFT-urile, non fungible tokens, se află la intersecția dintre tehnologie, artă și business, iar show-ul Imperiul Leilor, care le oferă antreprenorilor șansa de a-și prezenta ideea de business în fața a cinci investitori pentru a obține finanțare, se află la intersecția dintre business și divertisment. Este combinația perfectă care ne-a inspirat pentru prima copertă NFT din România. Ca de obicei, Biz se află în fruntea valului schimbării”, spune Marta Ușurelu

Despre Imperiul Leilor

În Imperiul Leilor, cinci dintre cei mai de success lideri de business din România caută afaceri puternice, care pot avea un impact important în societate, pentru a arăta încă o dată ce înseamnă spiritul antreprenorial. Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Dr. Wargha Enayati, Sebastian Dobrincu și Dragoș Petrescu sunt gata să lupte pentru a transforma destine și visuri în proiecte profitabile. 

Despre revista Biz

Inovația face parte din ADN-ul Biz, revista a avut primele coperte cu realitate augmentată și a obținut primul premiu Red Dot pentru România, prin coperta Biz Singapore, realizată de Brandient. De asemenea, Biz si-a mutat redacția în 12 țări, de pe trei continente, în cadrul proiectului editorial unic Biz World.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies