Sebastian Dobrincu, despre „perseverența” și „doza de nebunie” care l-au făcut un antreprenor de succes

Sebastian Dobrincu, despre perseverența și doza de nebunie care l-au făcut un antreprenor de succes
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 10 Ianuarie 2022
Data actualizare: 10 Ianuarie 2022
A descifrat de mic tainele computerelor fiindcă și-a dorit să fie programator. Apoi a transformat pasiunea asta în afacere și a învățat că fără muncă serioasă nu poți performa, orice ai face. Sebastian Dobrincu vine la „Imperiul Leilor” să descopere tineri talentați care sunt gata să învețe din experiența lui de business.

Sebastian Dobrincu a ars etape importante în viață. Din dorința de a face ceva remarcabil, și-a sacrificat adolescența pentru a învăța și a se desăvârși într-un domeniu care nu se predă în școală: business.

Este fondatorul Storyheap, o platformă care a devenit lider pe piața de digital marketing și care are în portofoliu clienți precum Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack. A intrat în lumea software-ului în 2009, la doar 11 ani, iar la 17 ani s-a mutat în Statele Unite ale Americii. A renunțat la cursurile Universității Standford după ce a ajuns în Silicon Valley, locul în care și-a stabilit primul sediu al companiei. A fost numit „Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley” și unul dintre tinerii de succes sub 30 de ani din topul Forbes.

După prima afacere de succes, Sebastian Dobrincu s-a extins în piața de marketing digital, investind în produse și servicii complementare – cu misiunea de a ajuta brandurile să-și mărească influența în social media. 

Acum, din postura de investitor la Imperiul Leilor, Sebastian Dobrincu e gata să ajute alți tineri cu idei mărețe să facă pasul cel mare în business. În acest interviu, tânărul de 23 de ani dezvăluie cum a început să-și transforme ideile în bani și care sunt atuurile unui om de afaceri de succes.

Ai început să faci business de la o vârstă fragedă. Cât de important a fost pentru evoluția ta că niște oameni au crezut în tine?

„Să știi că oamenii nu au crezut de la început în mine, fie că vorbim de profesori, de investitori, până și părinți, prieteni, oricine. Încrederea ți-o câștigi cu timpul, cu dovezi, că ești apt să faci ceea ce vrei să faci. Așa e și pentru concurenții care ne prezintă ideile aici, la Imperiul Leilor. Trebuie să demonstreze că sunt oamenii potriviți, la locul potrivit, în momentul potrivit, ca să opereze acea afacere.” 

Citește și: Cine sunt investitorii din sezonul 3 Imperiul Leilor

Ce te-a determinat să nu fii un adolescent oarecare, să te ridici de pe canapea și să zici: Eu vreau să fac ceva memorabil în viața asta?

„Perseverența, zic eu, și o doză de nebunie, adică aș fi putut ușor să mă dau bătut când eram în niște situații destul de… nu complicate, nu știu, fără rezolvare. Faptul că am persistat și nu m-am dat bătut în momentele alea, au triumfat într-un final și m-au clădit în ceea ce sunt azi. Deci, cred că lecțiile de viață, dar în principal perseverența, m-au clădit în ceea ce sunt azi.”

Sebastian Dorincu, despre afacerea care i-a adus cel mai mare succes

Cine sunt oamenii cu care colaborezi și faci afaceri? E vreunul trecut de 35 de ani? Cum te înțelegi cu persoanele care au dublul vârstei tale?

„Cred că în orice mediu și cerc profesional în care m-am învârtit oamenii erau peste 35 de ani. Până acum nu am avut ocazia să lucrez cu antreprenori și cu alți parteneri de afaceri de o vârstă apropiată cu mine. Uite, asta e o oportunitate pentru mine aici la ImperiuL Leilor, unde văd că sunt antreprenori mai tineri, cu vârste mai apropiate de vârsta mea, și asta îmi place. Noul val de antreprenori vine oricum cu idei, percepții și viziuni noi, și vreau să fiu alături de ei și vreau să lucrăm împreună.”

Ce fel de parteneri/parteneriate cauți la Imperiul Leilor?

„În primul rând, caut idei ambițioase de la oameni ambițioși și caut să fie foarte stabili pe planul lor. Cred că asta caută orice investitor. În general, caută să vadă siguranța aia, să știe că investiția lui e în mâini bune și că împreună cu antreprenorul poate să facă bani și să clădească împreună ceva mai mare și frumos.” 

Acum 10 ani cand erai intrebat “Unde te vezi peste 10 ani?” ce raspundeai? Ai ajuns cumva acolo?

„Wow… Uite, când eram la grădiniță le-am spus a lor mei că voi fi: om de afacere, fotbalist sau bucătar. De una din ele chiar m-am ținut, celelalte două s-au pierdut pe drum, dar rămâne de văzut dacă o să le reiau. Dacă mă întrebai acum 10 ani… acum 10 ani aveam 13 ani. La 13 ani tot ce îmi doream era să fac programare, să fac ceea ce-mi place, să fac din drag și pe principiul ăsta m-am ghidat toată viața. 

Acum că pasiunile mele au trecut de la programare, de la software la antreprenoriat… asta e o consecință a evenimentelor. Nu știu unde o să fiu într-un an de acum încolo, nu m-am gândit atunci că o să fac ceea ce fac astăzi. Și cred că asta este frumusețea vieții, lipsa asta de predictibilitate.” 

Imperiul Leilor - Investește în tine!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies