VIDEO Dorin Hirțe, antreprenorul care a creat primul android român

Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 11 Mai 2022
Data actualizare: 11 Mai 2022
Dorin Hirțe, în vârstă de 40 de ani, este pasionat de tehnologie și de inteligența artificială. Este convins că, mai devreme sau mai târziu, roboții vor înlocui complet oamenii în mai toate industriile. De aceea și-a făcut un obiectiv din a nu pierde startul.

A fost profesor universitar, apoi angajat al unei multinaționale. A plecat în State, la Hollywood, unde a realizat recuzită pentru industria de film. S-a întors în România, unde a deschis o afacere în domeniul automatizărilor industriale. Cu tot ce a învățat în afară a creat primul android român, pe care l-a botezat Alfred.

Robotul umanoid este motivul venirii sale la Imperiul Leilor, unde caută o investiție de 1,5 milioane de euro pentru a produce 350 de bucăți. Dacă va reuși, plănuiește să facă profit din închirierea acestor androizi, cu 750 de euro pe lună fiecare.

Bine, dar ce face un android precum Alfred? Deocamdată el are o singură funcție, aceea de interacțiune. El poate răspunde la comenzi și la întrebările care îi sunt puse în limba română. Poate fi programat să răspundă la anumite întrebări uzuale și să realizeze traduceri în timp real. 

Dacă ai întrebări la care nu găsești răspuns, îl poți întreba pe Alfred, care va căuta cea mai bună soluție pe Google. Poate să trimită e-mailuri, dar nu vă bazați pe el, că nu e ca Siri, spune antreprenorul. 

Dorin își evaluează afacerea la 5 milioane de euro, deși a vândut o singură bucată, cu 65.000 de euro. Sebatian Dobrincu a fost curios să afle de ce ar plăti cineva atâția bani pentru un robot cu formă umană când poate cumpăra o boxă Google Assistant, care costă infim mai puțin, dar care are atâtea funcții apreciate. „Dacă vrei să vorbești cu o boxă, vorbești cu o boxă”, i-a răspuns antreprenorul.

Un robot umanoid programabil, cu inteligență artificială, se vinde cu sume mult mai mici, i-a spus Cristina Bâtlan.

Totuși, investitorii văd robotul umanoid al lui Dorin ca un înlocuitor al angajaților lor: poate lucra 24 de ore, nu cere pauză și nici concediu, nu trebuie să-l plătești și nu e capricios. Dragoș Petrescu spune că se confruntă cu o criză mare de personal în restaurantele sale, de aceea androizii închiriați ar putea fi o soluție. Însă n-ar investi în afacerea lui. Niciun finanțator nu a fost încântat de ideea de a se asocia cu Dorin.

Urmăriți emisiunea Imperiul Leilor pe VOYO!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies