VIDEO Vehicool, aplicația care îți aduce spălătoria auto acasă

Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 09 Februarie 2022
Data actualizare: 09 Februarie 2022
Alex Caplea (28 de ani) și Ionuț Miftodi (30 de ani) au lucrat împreună în aceeași corporație. Într-o zi au decis să meargă pe cont propriu creând o aplicație care asigură un serviciu indispensabil celor care dețin automobil. Dar, oare, e și bun?

Cei doi tineri lucrau ca programatori la o companie cunoscută. În weekend obișnuiau să spele mașinile prietenilor, când și-au dat seama că pot face o afacere din asta.

Au început să proiecteze o aplicație de mobil care te ajută să accesezi servicii de spălătorie auto și și-au dat demisia de la job înainte de a o termina.

La început au spălat chiar ei mașinile clienților, care erau surprinși că fac asta deși au diplomă de programatori.

Vehicool e azi complet funcțională și asigură utilizatorilor acces la servicii de spălare auto pe bază de abonament lunar. În schimbul a 160 de lei pe lună, orice abonat poate beneficia de un număr nelimitat de spălări, pentru o singură mașină înscrisă în aplicație.

La Imperiul Leilor au cerut 200.000 de euro, în schimbul a 10% din afacere. Avantajul lor e că nu există afacere concurentă în România, însă 160 lei pe lună e puțin, crede Wargha Enayati.

Planul lor este să ajungă la încasări de 13,5 milioane de euro în doi ani, însă pentru asta au nevoie de 10.000 de agenți prestatori de servicii de spălare auto. Sebastian Dobrincu a considerat că tinerii și-au supraevaluat afacerea și că nu au calculat corect impactul ei.

Dan Șucu a fost singurul care i-a ofertat, însă antreprenorii nu au fost mulțumiți de propunerea fondatorului Mobexpert.

Urmărește emisiunea Imperiul Leilor pe VOYO!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies