Smiley: „Poți să uimești oamenii dacă ai piesa potrivită”.A treia semifinală a fost lider de audiență!

Smiley: Poți să uimești oamenii dacă ai piesa potrivită .A treia semifinală a fost lider de audiență!
Citeste mai mult despre: SuperStar Romania, divertisment, vedete,
Autor: Diana Oprea
Data publicarii: 27 Noiembrie 2021
Data actualizare: 27 Noiembrie 2021
Cel mai tare spectacol a continuat aseară cu etapa semifinalelor, cea mai mare provocare a vieții pentru concurenții ajunși aici. Cu multe emoții și cu visul de a-i impresiona pe jurați și cei de acasă, aceștia au oferit un show de neratat.

Cei 8 concurenți au ales piese extrem de diverse, au dansat, au trăit fiecare clipă pe scenă și la final s-au bucurat pentru cei care merg mai departe în competiție. 

”Am fost la concertul lui și ne-am bucurat”, a spus Raluka despre Alexandru Precup, primul calificat al serii. Daniel Șveț, cel de-al doilea concurent care merge direct în live-uri, a fost lăudat de Carla’s Dreams: ”Foarte bine ambele piese. Jos pălăria pentru tine”. În aplauzele celor din public, Raluka a oferit și wild card-ul serii: Mădălina Țurcan este cea care va aștepta voturile celor de acasă. 

Emisiunea SuperStar a fost lider absolut de audiență. Show-ul a înregistrat 6.4 puncte de rating și 19.2% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 5.2 puncte de rating și 15.6% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:29 – 23:31, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5.2 puncte de audiență și 18.7% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3.6 puncte de rating și 13.0% share.

Astăzi, de la ora 20:00, spectacolul merge mai departe! Pe scenă vor urca Adriana Onceanu, Alessandro Mucea, Anastasia Chirillovskaia, Artiom Topal, Monica Roșu, Naomi Prie, Patricia Cotuț și Stephen Moisă. 

Aseară, Smiley a ținut să ofere un feedback important concurenților: ”Poți să uimești oamenii dacă ai piesa potrivită”. Dacă ultimii 8 concurenți ajunși în această etapă vor reuși să impresioneze sau dacă alegerile făcute îi vor face să eșueze, aflăm în ultima semifinală a sezonului. 

Nu ratați SuperStar România de la ora 20:00, pe PRO TV sau, în avans, pe VOYO!

 SuperStar România – Legenda începe aici

Vezi și: 




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies