Victor Toriani, detalii din culisele show-ului: “O să vedem dacă la români funcționează căsătoria pe nevăzute!”

Autor: Alina Popa
Data publicarii: 03 Septembrie 2021
Data actualizare: 03 Septembrie 2021
Victor Toriani, unul dintre experții care îi cuplează pe concurenții de la Căsătoriți pe nevăzute, a fost prezent în platoul emisiunii Vorbește lumea. 

Psihoterapeutul a vorbit despre rolul său în cadrul emisiunii, dar și despre testele la care au fost supuși concurenții. 

“Asta a fost chiar o surpriză! Practic, rezultatele pe care Mircea, ca genetician, le-a avut s-au pupat foarte bine cu rezultatele noastre, ale psihologilor. Chiar a fost o surpriză pentru noi, psihologii implicați, și pentru el, să vedem că de fapt sunt foarte multe similitudini”, a declarat Victor Toriani.

Expertul a povestit că la emisiune s-au înscris peste 1.000 de persoane. “Doar 40 au ajuns la noi, iar din 40 au rămas cinci cupluri”.

“O să vedem dacă la români funcționează căsătoria pe nevăzute. O să-i las pe telespectatori să descopere. Ea a funcționat în 24 de țări, unde a fost și este difuzată această emisiune. Este o premieră în România. Și mai mult decât atât sunt foarte multe cupluri care au rămas împreună și au făcut și copii”, a mai spus psihoterapeutul Victor Toriani. 

Mai multe declarații în materialul VIDEO de mai sus

Căsătoriți pe nevăzute, formatul TV în care oameni singuri vor să-și găsească perechea potrivită experimentând o nouă metodă bazată pe știință, vine din 7 septembrie la PRO TV. 





VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!