Discuții aprinse, un nou joc de recompensă și un Consiliu încărcat de emoții la Survivor România

Discuții aprinse, un nou joc de recompensă și un Consiliu încărcat de emoții la Survivor România
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 27 Februarie 2022
Data actualizare: 27 Februarie 2022

După peste o lună și jumătate de la începerea competiției, Faimoșii și Războinicii au ajuns într-un punct în care au înțeles că limitele sunt făcute doar pentru a fi depășite! De-a lungul acestei perioade au reușit să treacă peste lipsa hranei, provocările probelor și au demonstrat că vor să reziste în luptă cât mai mult. 

Astăzi, de la ora 20:00, cele două triburi vor intra iar pe traseu, dar vor avea parte și de un Consiliu încărcat.

În prima parte a ediției, cei de acasă vor avea ocazia de a vedea care este atmosfera din tabără în cele două echipe. Dacă la Faimoși, discuțiile se vor aprinde încă o dată, la Războinici, se pare că există o aparentă liniște după ultima eliminare. Un lucru nu lipsește din nicio parte: dorința victoriilor! 

O să tragem cât putem de tare ca la jocul acesta să câștigăm. Este important cum începem săptămâna”, va spuna una dintre concurentele din tabăra Faimoșilor înainte de proba serii. De cealaltă parte, Războinicii sunt motivați de victoria obținută la jocul de Comunicare și vor să continue seria meciurilor câștigate. 

Cine va trage mai tare? Cine va fi mai rapid, mai puternic? „Exilul este o mega provocare”, spune o concurentă de la Faimoși. Iar asta se va vedea și în această seară când concurenții vor să aibă cel mai bun timp pentru a se asigura că nu vor putea fi trimiși pe Insula Exilului. Cine va face nominalizările și cine va ajunge pe insula în care timpul pare că trece tot mai greu, aflăm de la ora 20:00. 

Din păcate, seara va aduce și vești dure pentru unul dintre curajoșii acestui sezon: cineva va fi trimis acasă, din cauza problemelor de sănătate. „Decizia medicului este ca tu să te oprești aici!”, va spune Daniel Pavel. Despre cine este vorba, descoperim în câteva ore la Survivor România

O nouă zi, un nou invitat, în emisiunea Survivor: Extrashow, prezentată de Zanni. Aceasta poate fi urmărită și în această seară, pe VOYO, după finalul ediției de pe TV.   

Nu ratați, de la ora 20:00, pe PRO TV o ediție în care toți vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga și a-și asigura liniștea! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.

Survivor – Descătușează aventura!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies