Mirabela, Patricia si Andreea au reusit sa aproximeze cel mai bine greutatea alimentelor si sa se salveze de la eliminare, in timp ce Elena, Isadora, Alexandra, Odette , Greta si Anca au intrat la testul sub presiune.
In 50 de minute, concurentele au avut de pregatit trei feluri de mancare: un antreu, un fel principal si desert, iar timpul scurt le-a dat mari batai de cap fetelor. Daca doamna Elena s-a prezentat cu o supa de pui, ciuperci umplute si banane caramelizate care i-au dezamagit pe cei trei chefi, Anca a intrat in criza de timp si a fost taxata dur de juriu.
Chef FOA a fost cel mai nemultumit de Anca, de la care avea asteptari mari: "Ce se intampla cu tine, Anca? Vrei sa te duci dupa Coco? Ce e aici? Vreau sa stiu! De la inceput te-ai panicat. Habar nu aveai cu ce sa incepi si cu ce sa termini", i-a reprosat juratul.
Surpriza serii a venit insa din partea Gretei, care nu a apucat sa-si termine desertul, iar foile crocante s-au lipit de farfurie.
"Cand mi s-a propus locul pe un scaun, acolo, am pus o singura conditie: sa nu fiu nevoit sa arunc farfurii. Imi vine sa fac asta cu farfuria ta, de dragul stiintei, sa demonstrez ca si dupa o calatorie de 35 de metri, cati sunt pana in spatele salii, desertul tau e tot pe farfurie", i-a spus chef Adrian Hadean.
Testul sub presiune a adus si doua eliminari. Dupa un parcurs dificil si lung in competitia culinara, doamna Elena a parasit MasterChef, ca urmare a lipsei de inspiratie de la testul sub presiune.
Chefii nu au putut trece cu vederea nici desertul esuat al Gretei, iar concurenta a iesit din concurs. "Unde s-a rupt vraja dintre tine si MasterChef? Azi ai dat-o in bara bine de tot. Ai avut un peste care era plin de zahar. Greseala ta de astazi nu o putem ierta, ne luam la revedere. Continua sa gatesti!", i-au spus juratii.