Andreea Dos Santos, șorțul de aur la Masterchef: ”Pentru că ai făcut o combinație foarte, foarte curajoasă”

Citeste mai mult despre: MasterChef, Andreea Dos Santos, sort de aur,
Data publicarii: 17 Septembrie 2019
Data actualizare: 18 Septembrie 2019
Marți seara, Andreea Dos Santos a câștigat din partea juraților Masterchef șorțul de aur, încântându-i cu o rețetă deosebită.

Andreea Dos Santos Monteiro (34 de ani) este instructor de fitness și de aerobic din Cluj-Napoca. Numele de familie, Dos Santos Monteiro, îl datorează soțului, care este belgian, în timp ce socrul este portughez. 

Face sport de 20 de ani și se poate lăuda cu o participare la un concurs de bikini fitness. Aceasta militează pe rețelele de socializare pentru o viață sănătoasă, unde a reușit să adune câteva mii de urmăritori. Acum are inclusiv un program online de slăbit și de nutriție, exclusiv pentru femei.

Andreea are o fetiță de aproape trei ani. Atât de mult iubește sportul, încât a ținut clasele la sală până în luna a șaptea de sarcină. 

Soțul ei, IT-ist, este foarte pretențios la mâncare, fiind obișnuit să mănânce în restaurant cu stele Michelin. Cu toate acestea, Andreea reușește să îi facă pe plac în bucătărie. În ale gătitului a început să experimenteze de când avea nouă ani, iar în timpul facultății putea să gătească practic din nimic, lucru lăudat de către colegi. 

La Masterchef, Andreea Dos Santos s-a prezentat cu un desert deosebit: negresă cu sfeclă roșie și angel hair din zahăr ars.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies