Emanuel Ion, Golden Buzz-ul Andrei: “Abia m-am abținut să nu plâng!”

Emanuel Ion, Golden Buzz-ul Andrei: Abia m-am abținut să nu plâng!
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 07 Februarie 2022
Data actualizare: 07 Februarie 2022
Emanuel Ion este tânărul care a impresionat o țară întreagă în prima ediție a sezonului 12 Românii au talent. 

Tânărul care este nevăzător din naștere a interpretat magistral la orgă o compoziție proprie. 

Jurații și publicul s-au ridicat și l-au aplaudat în picioare minute în șir. “Eu în fața momentelor de genul asta, când rămân fără niciun un cuvânt, pot doar să mă bucur alături de concurent și să-l răsplătesc cu ce am mai bun”, a spus Andra după care a apăsat Golden Buzz-ul. 

În culise, la scurt timp după prestația de pe scena talentelor, tânărul a vorbit despre ce a simțit atunci când a primit Golden Buzz-ul de la Andra. 

“La final îmi venea să plâng...Abia m-am abținut să nu plâng. Când am auzit sunetul ăla, m-am speriat puțin, nu știam ce se întâmplă. (...) Eu știu de chestia asta cu Golden Buzz-ul și când am auzit că am butonul auriu nu mi-a venit să cred. Eu m-am rugat sincer să fiu foarte mult”, a spus emoționat Emanuel. 

Tânărul care a fost trimis direct în semifinală are 15 ani și este din Nazarcea, Constanța. Emanuel cântă la 5 instrumente: orgă, acordeon, chitară, chitară bass și tobe. Totul a pornit la 4 ani, când a început să cânte la o orgă de jucărie. Nu își explică cum de știe unde să apese. Spune că mâinile parcă îi sunt călăuzite.

El vrea să demonstreze atât persoanelor nevăzătoare, cât și persoanelor fără un handicap, că se poate chiar dacă ai o deficiență. 

Vezi cum a reacționat Emanuel după ce a primit Goldem Buzz în materialul VIDEO de mai jos

Emisiunea Românii au talent poate fi urmărită în avans cu 24 de ore pe VOYO




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies