Românii au talent 2022: Fetele de la Brinelli Show s-au calificat în etapa următoare cu 3 de DA 

Citeste mai mult despre: Brinelli Show, Romanii au talent 2022,
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 08 Aprilie 2022
Data actualizare: 08 Aprilie 2022
Copiii dansează împreună de un an de zile, sunt numai fete și merg la competiții pe care, de obicei, le câștigă. 

Sunt numai fete deoarece, spun ele, băieții nu sunt atât de pregătiți și nu ar face față într-o competiție. 

Roman Andrada este coregraful școlii Cleopatra ART Dance STUDIO.

În perioada carantinei a fost nevoită să mute cursurile în online și fiind ceva nou pentru copii, a fost foarte greu să îi acapareze. Spre surprinderea ei, a avut câteva fete care a reușit să dezvolte cursurile pe cameră, astfel încât să își mențină condiția fizică pentru concursurile ce urmau să vină după încheierea pandemiei. 

Fiind impresionată de voința lor, a decis să formeze o grupă de elita a școlii. Pentru ea sunt niște copii “brilianți”, așa că a numit trupa Brinelli Show. Cu acest titlu au performat în 3 competiții importante și la toate au luat locul 1. 

Pe lângă competiții, fetele sunt chemate să facă spectacol la evenimente gen nunți sau botezuri și ultima lor prestație a fost în incinta unui Mall, unde au dansat pentru o cerere în căsătorie. 

Urmărește emisiunea integrală pe VOYO.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies