Românii au talent 2022: Maria Clara Postelnicu, o apariție diafană care i-a surprins pe jurați cu vocea sa

Autor: Alina Popa
Data publicarii: 25 Februarie 2022
Data actualizare: 25 Februarie 2022
Maria iubește să fie pe scenă. Talentul i-a fost descoperit la vârsta de 5 ani de către soprana Anca Pârlog. A urmat timp de un an și jumătate cursurile de canto în cadrul școlii acesteia, iar în luna iunie 2020 a început pregătirea la Ella Musica, cu vocal coach Florentina Cătălina Ciuna, alias Caitlyn.

În februarie 2021, a primit marele trofeu al Festivalului Internațional de Canto Cezar Ouatu”, chiar de la marele artist, iar el și Caitlyn au sfătuit-o să se înscrie la Românii au talent. 

A participat la mai multe festivaluri de muzică, evenimente, cât și proiecte muzicale care au ajutat-o să își dezvolte talentul. 

Tatăl este stomatolog, iar mama este director la școală. Stă bine cu dantura pentru că tatăl se ocupă de ea. I-au căzut până acum 8 dinți, iar Zâna Măseluță i-a luat pe toți.

Își dorește să devină cântăreața ca toată lumea să o iubească, să fie în centrul atenției, oamenii să se bucure atunci când ea cântă. I-ar plăcea să fie și actriță pentru că scena o atrage. 

Andra: „Eu cred că momentul tău va fi atât de viral că o să ajungă la Demi Lovato, cea care cântă acest cântec. Ai patru de DA!”

Mihai Bobonete: „E incredibil câtă forță degaji! Ne-ai surprins total! A rămas toată lumea mută! De unde atâta forță?”

Urmărește emisiunea integrală pe VOYO




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies