Nadia Budurusi, finalista sezonului sase Romanii au talent, aduce un show unic in Romania in ultima semifinala LIVE

Nadia Budurusi, finalista sezonului sase Romanii au talent, aduce un show unic in Romania in ultima semifinala LIVE
Data publicarii: 25 Mai 2017
Data actualizare: 26 Mai 2017
Vineri, Nadia Budurusi, finalista sezonului sase Romanii au talent, le va prezenta telespectatorilor un moment special pregatit pentru ultima semifinala LIVE, un show unic in Romania, o combinatie inedita de pole si silk. 

In urma cu cinci luni, Nadia a devenit mama pentru a doua oara, insa nu a renuntat nicio clipa la antrenamente si la dorinta de a face performanta, asa ca in luna mai a acestui an a reprezentat tara noastra la un concurs in Ungaria, Pole Theatre Hungary, unde s-a clasat pe locul al doilea. Frumoasa sportiva obtine rezultate remarcabile la toate competitiile la care participa, iar vinerea aceasta este pregatita sa surprinda inca o data romanii cu eleganta si gratia miscarilor ei. 

”Sunt super emotionata ca voi urca din nou pe scena de la Romanii au talent. Anul trecut, in finala, eram insarcinata in doua luni. Dupa semifinala am aflat, dar am vrut sa ramana un secret atunci si sa dau totul in competitie. Dupa finala, am organizat primul concurs national Miss Pole Dance Romania si am gazduit Campionatul Mondial. Am participat si eu, desi eram insarcinata in cinci luni. Acum imi aduc aminte cu bucurie de tot ce mi s-a intamplat in ultimul an si de parcursul meu la Romanii au talent. Totul a  fost fascinant, am trait emotii de nedescris si foarte multa fericire. Stiu ce este in sufletul concurentilor, le urez mult succes, sa aiba incredere in talentul lor si sa se bucure de fiecare clipa petrecuta aici.”, a spus Nadia Budurusi.

Vinerea aceasta, de la 20:30, ultimii zece semifinalisti ai sezonului #7epic vor face un spectacol fabulos pe scena Romanii au talent si vor aduce in casele telespectatorilor reprezentatii pline de emotie, visare, energie, culoare si vibratie.

Romanii au talent - Eroii cuceresc Romania LIVE!




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies