Preselectiile s-au incheiat! Show-ul suprem, Romanii au talent, da start marilor gale ale talentului!

Preselectiile s-au incheiat! Show-ul suprem, Romanii au talent, da start marilor gale ale talentului!
Data publicarii: 21 Aprilie 2018
Data actualizare: 21 Aprilie 2018
VINERI s-au incheiat preselectiile sezonului 8 Romanii au talent! 

Au fost zece editii in care a fost celebrat talentul romanesc din cele patru puncte cardinale, in care Pamantul a fost strabatut in lung si-n lat pentru a aduce pe scena momente fabuloase, iar concurentii au depasit asteptarile, au uimit, au emotionat, au electrizat si ne-au facut sa plangem de bucurie si sa radem in hohote. Vineri, telespectatorii au urmarit un regal al talentului autentic si au avut parte de un spectacol care a ridicat publicul in picioare si a produs reactii uluitoare.

Cea de-a zecea editie a sezonului 8 Romanii au talent a fost lider de audienta pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, show-ul a inregistrat 11.8 puncte de rating si 38.3% share, fata postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 4.2 puncte de rating si 13.8% share.

Pe intreaga durata de difuzare, la nivel national, aproape 2.5 milioane de telespectatori au urmarit spectacolul Romanii au talent, iar in minutul de maxima audienta de la 21:45, peste 3.1 milioane de romani au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Spectacol fascinant in ultima editie de preselectii

Ultima editie de preselectii Romanii au talent le-a adus telespectatorilor inca un motiv de bucurie si trairi intense, sentimente care s-au imbinat perfect cu energia si efervescenta aduse pe scena talentului de catre concurenti. Andi, Mihaela, Andra si Florin au fot surprinsi de abilitatile participantilor si i-au incurajat sa nu renunte nicio clipa la visurile lor si sa lupte pentru ceea ce isi doresc. Fie ca a fost vorba despre copii sau persoane trecute de prima tinerete, toti au facut spectacol si au determinat publicul sa vibreze in ritmul talentului lor. Show-ul a fost deschis de 15 concurenti plini de entuziasm, care le-au adus aminte tuturor de copilarie, si a continuat cu momente fascinante de salsa, freestyle cu mingea, popping, gimnastica, dans oriental, chitara clasica si electrica, street dance, pangrathion athlima, nai, yoyo si canto.

La finalul unei seri in care talentul a fost prezentat la cel mai inalt nivel, Magic cups, Iuliana Jalba, Fabian Barna, United Skills, Lidia Dormenco, Alex Manole, Zavera, Poethree, Clubul Sportiv Shindaito, Alexandru Manole, Corul Cantemus, Catalin Bucuresteanu si Anne Marie Zaharia, Mariana Preda, Yoyo Squad, Orchestra Basarab, Attila Toth, Alin Abrudan si Liviu Burz si Tulnicaresele din Campeni au primit 3 sau 4 DA din partea juratilor.

Preselectiile s-au incheiat, insa spectacolul de abia incepe, pentru ca cei mai buni vin in marile gale ale talentului romanesc! De vinerea viitoare, de la 20:30, LIVE, talent romanesc get beget, berechet!

Romanii au talent - Fii eroul nostru!

 





VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies