În competiția Survivor, Bianca Patrichi crede că are un avantaj față de colegii ei.
„Nu cred că sunt foarte conștientă în ce mă bag, dar vreau să fac asta. Am de gând să fac balet… să baletez prin probele de la Survivor. Sper să am suficientă condiție fizică. Având în vedere că am lucrat cu corpul atâția ani, practic de când mă știu, cred că am o șansă în viață”, a declarat Bianca.
Bianca se numără printre cei 12 faimoși care concurează la Survivor România pentru marele premiu în valoare de 100.000 de euro și mărturisește că nu jocul fizic i-ar putea complica existența în competiție, ci acela psihologic.
„Cea mai mare provocare va fi să învățăm să conviețuim în armonie, noi ca echipă. Pentru mine mâncarea nu este o problemă. Sper că nu vor fi nici traseele o problemă”, a dezvăluit Bianca.