CODRUȚA BEGAN

Citeste mai mult despre: codruta began,
Autor: Iulian Ioncea
Data publicarii: 04 Ianuarie 2023
Data actualizare: 09 Ianuarie 2023
Codruța Began este una dintre concurentele Survivor România 2023 și face parte din echipa Războinicilor. Înainte de a se aventura în Republica Dominicană, profesoara de educație fizică și sport a oferit un interviu pentru PRO TV Plus. 

 

Codruța a vorbit despre fricile sale, despre ce o motivează în concurs, dar și despre ce îi va lipsi cel mai mult în această perioadă. 

“Am două frici: una este să nu mă fac de râs și să-i fac pe cei care mă susțin să fie mândri de mine și mi-e frică să nu mă accidentez, pentru că oricui i se poate întâmpla, ca să pot să-mi duc sarcinile la bun sfârșit”, a mărturisit Codruța. 

Concurenta va duce dorul familiei și crede că cel mai greu îi va fi să fie departe de băiatul ei: „Soțul și copilul meu. E sufletul meu! Asta îmi va lipsi foarte mult”.

Codruța a declarat că o motivează susținerea celor de acasă și mai ales elevii ei, pe care nu vrea să-I dezamăgească. Tot ei sunt și cei care au încurajat-o să se înscrie la Survivor România. 

“Susținerea celor de acasă, celor cu care lucrez pentru că sunt convinsă că vor sta lipiți de televizor și mai ales copiii cu care lucrez, pentru că sunt profesor la școală. În primul rând, ei m-au motivat de-a lungul anilor. Mereu îmi spuneau că mă văd acolo, iar acum abia aștept să le spun că vor avea ocazia să mă susțină”, a mai spus Războinica.

Codruța a declarat că în competiție se bazează atât pe jocul psihic, cât și cel psihologic: “Consider că am o condiție fizică suficient de bună pemtru a putea presta si a duce sarcinile la bun sfârșit, iar psihic cred că datorită vârstei sunt puțin mai experimentată decât colegii mei. Acum vom vedea, că nu știu ce surprize ne rezervă această provocare”. 

Aflați mai multe despre Codruța Began în materialul video de mai sus.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!