• Emisiuni
  • La Măruță
  • Alexandra Duli, despre copilăria marcată de sărăcie și experiența Survivor

Alexandra Duli, despre copilăria marcată de sărăcie și experiența Survivor

Alexandra Duli, fostă concurentă la Survivor România, a fost invitată astăzi în emisiunea La Măruță, unde a povestit despre relația cu foștii colegi din tribul Războinicilor. Tânăra de 24 de ani a răspuns și la unele curiozități ale fanilor. 

Spre deosebire de alți concurenți care au ieșit din competiție, Alexandra Duli a spus că hrana insuficientă nu a fost o problemă atât de mare pentru ea.  

„Simt că puteam să o mai duc. Aveam acces la cocos, îl băgam în sare și avea gust mai bun. Când eram mică, nu aveam o situație așa bună, făceam foamea. M-am obișnuit cu foamea. Până în ziua de azi mănânc o dată pe zi”, a povestit Alexandra. 

Ea regretă că a ieșit din competiție și spune că ajunsese la un nivel când își depășise unele frici, pe care le-a avut înainte de a intra în concurs.

„Eu am fost eu 100%. Am zis că dacă cineva mă enervează o să o spun. Sunt foarte mândră de parcursul meu. Chiar mi-am depășit unele bariere, obstacole. Am avut teamă de înălțime, de păianjeni.

În cadrul emisiunii, Alexandra le-a răspuns unor fani, care întrebau de ce preferă să i se spună Duli, dacă numele ei real de familie este Mucea. 

Fosta concurentă de la Survivor România a explicat că „Duli” este numele de fată al mamei sale. Părinții ei au divorțat când ea avea 9 ani, iar față de mama ei simte o recunoștință profundă. 

„Nu a contribuit așa de mult să mă crească (nr. tatăl ei). La Survivor mi s-a dat oportunitatea să-mi pun numele Duli. Mama mi-a dat tot. E foarte greu pentru o mamă, să fii singură în Londra cu o fată de 9 ani. Îmi place mai mult să fiu cunoscută ca Alexandra Duli”, a menționat ea. 

Alexandra a vorbit despre relația cu colegii ei și a făcut lumină în cazul unor speculații privind o presupusă idilă între ea și TJ Miles. 

- Îl iubești pe TJ Miles?, a întrebat-o Cătălin Măruță

- Nu!, a răspuns Alexandra Duli. 

- Nu m-am pupat cu TJ Miles, a mai adăugat ea. 

În schimb,
 fosta concurentă din echipa Războinicilor a dat de înțeles că îl simpatizează pe Alex Delea. 

Delea a fost preferatul meu, dar nu s-a legat nimic. El nu a zis absolut nimic.

- Ți-a plăcut de Delea?, a întrebat-o prezentatorul. 

- Da, chiar mi-a plăcut. Delea are un suflet foarte mare, mă face să râd. E survivor complet, a precizat Alexandra. 

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus. 

Citește și: Alex Delea, despre plecarea lui Duli: „Am simțit-o în inimă! Urât, bă!”


Vezi și: 



Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni