• Emisiuni
  • Survivor România
  • Cum se simte Daniel Pavel, după două luni petrecute la Survivor 2023: „Sunt fericit, sunt smerit”

Cum se simte Daniel Pavel, după două luni petrecute la Survivor 2023: „Sunt fericit, sunt smerit”

Cum se simte Daniel Pavel, după două luni petrecute la Survivor 2023: „Sunt fericit, sunt smerit”

Așa cum ne-a obișnuit, la fiecare sfârșit de săptămână, Daniel Pavel vine cu noutăți din Republica Dominicană. Au trecut două luni de când a început cea mai grea competiție de supraviețuire, în care Războinicii și Faimoșii încearcă să facă față probelor dificile, dar și relațiilor tensionate care mai apar în camp. 

Departe de cei dragi și rupți de civilizație, concurenții suferă tot mai mult. Viața din junglă devine tot mai grea, iar oboseala și foamea își spune cuvântul. Daniel Pavel spune există mai multe modalități prin care încearcă să-i încurajeze. În emisiunea, le oferă posibilitatea să se adreseze celor dragi, la consiliu sau la finalul jocurilor. 

„Atunci când ei câștigă puncte, după cum știți, le dedică vouă, celor de acasă, familiilor. Reușesc să-i încurajez în momentele în care chiar au nevoie. Dacă o înfrângere își pune prea mult amprenta pe umerii lor, de fiecare dată vin cu o încurajare și cred că ajung la sufletele lor”, spune Daniel Pavel. 

Prezentatorul spune că odată cu evoluția problelor, evoluează și concurenții. Încep să se descurce din ce în ce mai bine pe trasee. „Vom avea mai multe egaluri, ștafete”, menționează Pavel. 

După două luni de Survivor, Daniel Pavel spune că se simte bine și smerit. „Îi mulțumesc Domnului că suntem bine. Veți vedea că și recompensele sunt în evoluție. Simt adrenalina aceasta, pe care doar un show ca Survivor poate să o aducă, la cotele cele mai înalte.”


Ce mesaj a transmis Daniel Pavel pentru tribul de acasă vezi în materialul video de mai jos: 




 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni