Daniel Pavel, despre ce calități ai nevoie pentru a deveni un Survivor

Daniel Pavel, despre ce calități ai nevoie pentru a deveni un Survivor

Pregătirile pentru cel mai puternic show din lume sunt pe ultima sută! Survivor, competiția care a demonstrat de-a lungul anilor că oamenii se pot adapta celor mai dificile condiții și pot învinge orice dificultăți, începe pe 9 ianuarie la PRO TV și pe VOYO. Îndrăgitul prezentator, Daniel Pavel, a vorbit într-un interviu exclusiv despre calitățile unui adevărat supraviețuitor. 

Extrem de onorat că face parte din cunoscutul line-up al celui mai așteptat show difuzat în noapte dinre ani, Daniel Pavel a menționat de ce este Survivor o experiență care nu trebuie ratată: 

„Aici sunt două abordări. Foarte interesant că Faimoșii sunt curajoși, pentru că sunt persoane publice, au o anumită ținută, iar Războinicii, însetați de glorie, însetați de a fi faimoși într-o zi, sunt oameni care descoperă că le place să vorbească în fața camerelor”

În edițiile trecute, Daniel Pavel a fost martorul unor momente spectaculoase, dar și a dezamăgirilor. Prezentatorul este mereu alături de concurenți și ajunge să le cunoască personalitatea. Iată ce spune el despre calitățile necesare pentru a deveni un adevărat Survivor: 

„Dacă Zanni a înțeles să lupte sub toate formele, inclusiv cu oamenii din tribul lui, Delea nu a făcut asta. Delea a avut o abordare poate mai ZEN. A înțeles spre final că trebuie să ceară suportul publicului și trebuie să arate un pic altfel. Probabil trebuie să ai acea răutate pe care a arătat-o Zanni, în sensul frumos, în sens combativ. Trebuie să ai partea de ZEN când trebuie, să nu te iei prea în serios, cum arăta Delea și în același timp ...mai avem Elena Ionescu, din primul sezon, feminitatea folosită ca amazoană. Sunt foarte multe ingrediente și nu știi niciodată la startul show-ului care dintre ele îți va folosi”. 

Vezi mai multe detalii în materialul video de mai jos: 



Sursă foto: arhiva PRO TV
 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni