A fost țepuită cu zeci de mii de euro, în timp ce încerca să își îndeplinească cea mai mare dorință. Larisa Udilă a recunoscut că trece prin clipe de coșmar: „Este incredibil cât de ușor pot fi distruse economiile unei familii” Publicat 15. 07. 2026
Influencerița Larisa Udilă a transformat botezul fiicei sale, Asia, într-un adevărat basm. Nicole Cherry și soțul ei, Florin, au fost nașii micuței, iar Andra și Theo Rose au făcut show la petrecere Publicat 19. 06. 2026
Larisa Udilă și soțul ei au trecut prin clipe de coșmar când au vrut să facă certificatul de naștere al fiicei lor. Au foat luați peste picior de un funcționar public, de față cu toată lumea din instituție: „Râde în hohote, se uită în ochii mei și spune...” Publicat 09. 02. 2026
A născut la nici doi ani de când a pierdut o sarcină, iar soțul ei a plecat de acasă după doar o săptămână. Cum a reacționat vedeta când a aflat vestea: „M-am gândit să nu stau în calea fericirii lui” Publicat 05. 02. 2026
Celebra influenceriță a dezvăluit numele fetiței sale, la doar câteva zile după ce micuța a venit pe lume. Este extrem de rar, iar în România nu există Publicat 02. 02. 2026
A născut pentru a doua oară, la nici doi ani de când a pierdut o sarcină. Celebra influenceriță din România a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă: „A venit ca o primăvară în sufletele noastre” Publicat 29. 01. 2026
Celebra influenceriță din România, care a reușit să rămână din nou gravidă după ce a pierdut o sarcina, a primit un diagnostic dur din partea medicilor, cu doar câteva zile înainte să nască. A aflat și că riscă să își aducă fiica pe lume înainte de termen: „Cireașa de pe tort” Publicat 14. 01. 2026
Păreau cuplul perfect, dar a călcat strâmb. Și-a făcut un alt cont de Instagram pentru a putea vorbi cu o altă femeie, sperând să nu fie prins. Celebra influenceriță din România a aflat că este tradusă și i-a cerut socoteală imediat. Ce decizie a luat după ce l-a prins în fapt: „Timpul a dovedit că...” Publicat 21. 11. 2025
Fiul în vârstă de doar patru ani al unei celebre influencerițe va fi operat. Vedeta a primit vestea la scurt timp după ce a aflat ce sex are cel de-al doilea copil: „Sunt foarte emoționată” Publicat 22. 08. 2025
Celebra influenceriță din România este în al nouălea cer! A aflat sexul bebelușului. A izbucnit instant în lacrimi când a aflat ce va avea Publicat 18. 08. 2025
Este însărcinată! Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a dat vestea cea mare la un an de când a pierdut o sarcină: „Ceea ce pare un sfârșit e doar o pauză înainte de cel mai frumos început” Publicat 20. 07. 2025
Recunoști fetița din imagine? În prezent, este una dintre cele mai iubite influencerițe din România și a reușit să își întemeieze o familie foarte frumoasă Publicat 12. 03. 2025
Divertisment Cel mai mare rechin din istorie, de 770 de kg și 4,2 metri, a revenit după două luni de dispariție și s-ar putea îndrepta spre o plajă populară 15. 7. 2026
Divertisment Caleb Shomo și soția sa divorțează după aproape 14 ani de căsnicie. Artistul a recunoscut că este gay: „Sunt mândru!” Ieri
Divertisment Noroc uriaș pentru aceste 4 zodii până la finalul lunii iulie. Oportunitățile apar când se așteaptă mai puțin 15. 7. 2026