• PRO TV
  • 7 moduri în care îți poți răcori casa dacă nu ai aer condiționat

7 moduri în care îți poți răcori casa dacă nu ai aer condiționat

7 moduri în care îți poți răcori casa dacă nu ai aer condiționat

Temperaturile extreme din luna lui Cuptor fac viața imposibilă în locuințele care nu au aer condiționat. Dacă te afli în această situație, știi deja ce e disconfortul. Din fericire, poți apela la o serie de trucuri pentru a-ți crea o atmosferă plăcută în propria casă, chiar dacă nu ai un sistem sofisticat de răcire.

Românii care nu dețin un aparat de aer condiționat, fie că îl consideră o investiție costisitoare, fie că amplasarea sa este imposibilă, preferă să petreacă mai mult timp la birou, dar și plimbările prin parcuri ori mall-uri în zilele toride. Însă, serile de vară nu sunt nici ele prea răcoroase, motiv pentru care poți apela chiar acum la câteva trucuri pentru a-ți menține spațiul de locuit la o temperatură suportabilă.

1. Investește într-un ventilator de cameră

Mai puțin costisitor decât un aparat de aer condiționat, ventilatorul de cameră îți poate oferi momente de relaxare în zilele caniculare. Cu o investiție de cel mult 300 de lei îți poți răcori camera de lucru/studiu, folosind ventilatorul cu pauze la intervale setate de tine.

2. Folosește jaluzele verticale pentru blocarea căldurii solare

Lumina naturală este de preferat în locul celei artificiale, însă te poți bucura de o locuință iluminată corespunzător dacă folosești jaluzele verticale la ferestre. Perdelele și jaluzelele de culori opace sunt cele mai indicate, fiindcă împiedică razele solare și căldura emanată să pătrundă în camere. Ai putea opta și pentru geamuri termopan fumurii, care au menirea de a ține radiațiile UV la distanță.

3. Folosești ventilatorul de tavan în sens invers acelor de ceasornic



Ventilatoarele de tavan sunt o alegere alternativă a sistemelor de aer condiționat. Asta știai deja. Ceea ce s-ar putea să nu știi este că ele funcționează în două direcții: în sensul acelor de ceasornic și invers acelor de ceasornic. Pe timp de vară, e indicat să conferiți palelor o mișcare în sens invers acelor de ceasornic. Explicația este dată de faptul că în acest fel se creează un curent de aer rece, descendent, care va menține încăperea răcoroasă. Pe timp de iarnă e indicat să folosești ventilatorul în sensul acelor de ceasornic.

4. Alege așternuturi din bumbac

Nu e o glumă! Așternuturile din fibre naturale sunt cele mai indicate pe timp de vară, fiindcă sunt mai ușoare și asigură o respirabilitate optimă. Există și cearșafuri care elimină umezeala, dacă ești o persoană care transpiră mult noaptea. Un pont și mai bun este să depozitezi așternuturile în congelator înainte de a le folosi. Te vei bucura de un somn mult mai odihnitor.

5. Creează-ți propriul aer condiționat

Dacă ai stabilit că un aparat de aer condiționat e o investiție mult prea costisitoare, folosește într-un mod inteligent ventilatorul de cameră pe care-l ai! Cum? Plasează o tavă umplută cu cuburi de gheață în dreptul ventilatorului pornit și bucură-te de temperaturi scăzute! Care e efectul? Pe măsură ce gheața se topește, palele ventilatorului vor prelua particulele de apă rece și le va împrăștia în cameră, creând o ceață răcoroasă. 

6. Folosește cât mai rar aragazul și cuptorul

Ok, dacă nu poți începe ziua fără cafeaua ta la ibric, asigură-te că o prepari dimineața devreme, când temperatura ambientală e acceptabilă. În rest, încearcă să eviți folosirea aragazului și cuptorului pentru gătit. Nu vei face decât să-ți supraîncălzești locuința. Așa că alege preparate culinare reci, în special salate, și supele din legume crude!

7. Creează o briză încrucișată

Geamurile deschise pe tip de noapte îți vor răcori locuința, pentru că permit aerului răcoros să circule. Însă, poți duce răcorirea la un alt nivel dacă pui în funcțiune și un ventilator de cameră. De fapt, ventilatoarele nu răcesc aerul, ci permit circulația lui și aerisirea corespunzătoare. Pentru mai multă răcoare în casă, deschide geamul dintr-o cameră, pe timp de noapte, și plasează un ventilator, cu fața spre exterior, pe pervazul unei ferestre deschise în altă cameră.

Acel ventilator va scoate aerul cald din casă, creând un sistem de presiune joasă care va permite curentului de aer rece să pătrundă în locuință. Vezi o animație VIDEO sugestivă!

Fotografii: Shutterstock

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni